Sparle si soparle, 17.01.2019

miercuri, 16 ianuarie 2019
  • De câteva zile încoace, locuitorii comunei Runcu, judeţul Vâlcea, au parte de „surprize” din partea companiei CEZ, care întrerupe curentul electric timp de mai multe ore, zi şi noapte, fără să anunţe nimic în prealabil. Chiar dacă afară sunt condiţii de iarnă grea, firmele CEZ şi Transelectrica ar fi trebuit să repare mai demult reţelele electrice, unele învechite, care riscă să strice aparatura electrică sau electronică din casele din Runcu şi nu numai. Oamenii locului îşi aduc aminte că nici înainte de 1989, pe vremea lui Ceauşescu, nu se întrerupea curentul atât de des, precum se întâmplă în prezent.

 

  • Marţi, 15 ianuarie, convocat în şedinţă de îndată, Consiliul Local al Râmnicului a decis completarea HCL 230/31 iulie 2018 privind aprobarea proiectului „Reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din Municipiul Râmnicu Vâlcea - A53, C16, A10, 82, C24”. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, dar, în ciuda faptului că la adoptarea hotărârii mai sus menţionate, au fost avute în vedere atât prevederile ghidului solicitantului, cât şi solicitarea ADR Sud Vest Oltenia nr. 18162/11 iulie 2018, iar la această dată primăria are semnate 3 contracte de finanţare care au fost aprobate de către Consiliul Local prin hotărâri având aceeaşi formă şi conţinut ca şi hotărârea nr. 230/2018, cu solicitarea de clarificare din 10 ianuarie 2019, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a cerut completarea HCL nr. 230/2018 cu următoarea prevedere: sumele reprezentând cheltuielile conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Reabilitare termică a blocurilor de locuinţe - A53, C16, A10, B2, C24”, pentru implementarea în condiţii optime a acestuia, se vor asigura din bugetul local al Primăriei Râmnicului.

 

  • Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut, pentru 24 de ore, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, un tânăr de 17 ani cercetat pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis.

La data de 12 ianuarie, polițiștii au reținut un minor din comuna Dăești, bănuit că ar fi sustras un autocar, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pe care l-ar fi condus pe drumurile publice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe