Predica exceptionala a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie: „Inima te duce către Împărăția Cerurilor ori spre locul de osândă veșnică”

miercuri, 16 ianuarie 2019

„Inima te duce către Împărăția Cerurilor ori spre locul de osândă veșnică”, spune Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie

„În dumnezeiasca evanghelie pe care am ascultat-o în această duminică, vedem cum Mântuitorul Hristos, aflând că Sfântul Ioan Botezătorul a fost prins în ținutul Iudeii și a fost întemnițat de regele Irod, a plecat din cetatea Nazaret și a mers în Galileea, așezându-Se în Capernaum”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul de învățătură rostit în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae  din Râmnicu-Vâlcea, duminică, 13 ianuarie.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a vorbit apoi despre cetățile Betleem, Nazaret și Capernaum, „care au rămas pentru veșnicie în pomenirea tuturor creștinilor, prin faptul că în unele a locuit Domnul Hristos, iar în altele a săvârșit nenumărate minuni. Pentru că a locuit în Nazaret până la vârsta de 30 de ani, a fost numit „Nazarineanul”, iar pentru timpul petrecut și minunile săvârșite în Capernaum, cetatea din Galileea, a fost numit „Galileeanul”.

Începutul activității Mântuitorului Hristos în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, este văzut de Sfântul Evanghelist Matei drept împlinirea unei vechi profeţii. Este amintit textul din Isaia VIII, 23 - IX, 1 care arătase: „nu va mai fi întuneric pentru ţara care era în nevoie. În vremurile de demult, el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă, el va acoperi de slavă calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea neamurilor. Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi, cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii, lumină va străluci peste voi”.

Capernaumul devine, de fapt, „patria Sa“ (Matei XIII, 54; Marcu VI, 1) datorită nenumăratelor minuni pe care le va săvârși acolo. Cu toate acestea, cuvântul cu care Își începe propovăduirea, Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor, nu este ascultat și împlinit de toți locuitorii cetății, aceștia rămânând în întuneric și în necredință, în umbra morții, deși Domnul Iisus Hristos era „Lumina lumii“ (Ioan VIII, 12). Alături de alte cetăți, Capernaumul este plâns de Mântuitorul înainte de patima Sa: Şi tu, Capernaume! N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci, de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi (Matei XI, 23).

Îndemnul Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor! este același cu care și Sfântul Ioan Botezătorul își începea propovăduirea lângă râul Iordan. Prin aceste cuvinte, Mântuitorul cerea îndepărtarea de păcate și umblarea pe cărările Domnului, participarea la realitatea cea nouă a vieţuirii întru Dumnezeu”.

Mai mult, vorbind despre Împărăția Cerurilor, Mântuitorul a spus: Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru (Luca XVII, 21). Acolo Îl primești și Îl slăvești pe Dumnezeu și inima te duce către Împărăția Cerurilor ori spre locul de osândă veșnică”, a arătat Înaltpreasfinția Sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe