Primarul Mircia Gutău: 2018 a fost anul investiţiilor în Râmnicu Vâlcea, iar in 2019 ramnicenii vor avea foarte multe surprize frumoase!

duminică, 30 decembrie 2018

Domnule primar Mircia Gutău, în ultima perioadă aţi dat ordinul de începere a unor investiţii foarte importante, dar şi necesare în acelaşi timp pentru Râmnicu Vâlcea. şi mă refer aici la Arenele Traian, locuinţele pentru tineret, bretelele de pe Bulevardul Tudor Vladimirescu etc.

Pentru Primăria Râmnicului, 2018 a fost unul foarte bun din punct de vedere al investiţiilor. Pe parcursul anului au fost făcute zeci de investiţii pe care am promis că le voi face în campania electorală, iar printre cele mai importante se regăsesc şi cele menţionate de dumneavoastră. Referitor la bretelele pentru bretelele de pe Tudor Vladimirescu, vreau să vă spun că termenul limită de finalizare este de martie 2020, dar sunt convins că în noiembrie, decembrie 2019 va fi realizat. S-a lucrat intens, cu o pauză de câteva zile, din cauza zăpezii mari de afară, deja s-a decontat o sumă mare din lucrare. Dacă vorbim de Arenele Traian, o investiţie care va fi realizată în vara lui 2019, este un proiect foarte care va ieşi mare, care va ieşi foarte frumos, şi care va schimba toată zona. Se vor crea noi locuri de parcare, terenuri de tenis, de baschet, locuri de joacă pentru copii, o clădire foarte mare în care se vor muta angajaţii de la Taxe şi Impozite Locale, dar şi un spaţiu destinat oamenilor de cultură. De asemenea, va fi amplasată o scenă unde se vor ţine în permanenţă spectacole. Am făcut de asemenea, demersurile să preluăm Sala Sporturilor astfel încât întreaga zonă să fie modernizată şi schimbată în bine. Sperăm să obţinem Hotărârea de Guvern cât mai repede pentru a putea începe investiţia acolo. Mai lucrăm în acest moment la bazinul de înot de apă sărată la ştrandul din Ostroveni, urmând ca ea să fie încheiată până la finele lunii aprilie 2019. Avem investiţii foarte multe la şcoli, unde se vor realiza Săli de Sport la Liceul Sanitar, prin Ministerul Dezvoltării, alta la şcoala Generală nr. 4, care va fi realizată din fonduri proprii, dar şi alte şcoli care se vor moderniza prin fonduri venite prin programele externe. Avem locuinţe sociale, printr-un contract semnat cu Ministerul Dezvoltării de 406 miliarde de lei vechi pentru a realiza 5 blocuri de locuinţe în zona industrială. Avem un contract pentru alte 5 blocuri ANL, din care 3 se vor face pe ştirbei Vodă, lângă şcoala Generală nr. 3 şi încă 2 pe Strada Morilor.

Din câte se vede, marea prioritate a mandatului dumneavoastră rămân investiţiile.

Într-adevăr, aceasta este prioritatea mea. Am spus că nu voi mări salariile foarte mult în detrimentul investiţiilor şi m-am ţinut de promisiune. V-am spus, 2018 a fost un an bun şi am reuşit ca şi proiectul bretelelor de pe Tudor Vladimirescu, care nu era prins pe fonduri europene, pe ultima sută de metri s-a deschis o axă pe o perioadă foarte scurtă de doar 3 luni, dar având proiectul gata, am prins acordul de finanţare şi deja am avut şi prima rambursare de fonduri de 7 milioane de lei, ceea ce ne face ca anul viitor să pornim cu un excedent care ne va ajuta pentru continuarea investiţiilor pe care vrem să le facem în continuare. Avem zeci de străzi care sunt şi vor fi în modernizare, iar anul viitor este programată toată zona de sud a Municipiului şi mă refer aici la străzile din zona Copăcelu, strada Posada, Zăgănescu şi cele care sunt în acea zonă, să băgăm canalizarea şi să le asfaltăm. Se lucrează la o Sală de Sport care va fi realizată la Liceul Energetic, încă una la Liceul de Arte, fostul Henri Coandă. În fosta clădire a Liceului de Arte, care se va moderniza, se vor muta clasele I-IV de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân. Avem proiectarea finalizată pentru Sala de Sport de la Colegiul Mircea Cel Bătrân. S-a lansat spre proiectare şi execuţie Sala de festivităţi de la acelaşi Colegiu, pentru că în mai 2020 se vor împlini 100 de ani de la înfiinţarea Liceului şi trebuie să fie gata. În 2019 vrem şă realizăm câteva parcuri în oraş, 3 din ele fiind pe fonduri europene, unul în Zăvoi, în continuarea Stadionului, un parc în Ostroveni şi încă unul în Nord. Avem lucrări foarte multe. Cred că mi-ar trebui o zi să vă spun despre toate lucrările majore făcute sau în curs de executare a lor în Râmnicu Vâlcea.

De 2 ani şi jumătate aţi impus angajaţilor primăriei, dar şi constructorilor cu care lucraţi un ritm de lucru infernal. Nu aţi obosit?

Eu nu am obosit, pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac. Le mulţumesc colegilor mei din Primărie pentru că s-au adaptat la un ritm alert, pentru că trebuie să recunosc faptul că atunci când am venit aici, ritmul de lucru era unul foarte lent, dar s-au adaptat, mai cu gura, mai cu cearta şi cărora le mulţumesc, pentru că nu aş fi putut realiza aceste lucruri de unul singur. Am avut şi o echipă de conducere şi mă refer aici la viceprimari, city-manager, oameni extraordinari care lucrează la fel ca mine, iar lucrul în echipă ne-a adus aceste rezultate formidabile. Să nu vă mai spun de succesul care îl avem cu echipa de handbal, cu care ne aflăm pe primul loc în campionat şi sunt şanse reale să ne clasăm pe podium la încheierea lui, aşa cum este contractul. Dacă tot vorbim despre sport, am făcut un studiu de fezabilitate, care va fi predat în câteva săptămâni, pentru construcţia unui Stadion modern la Râmnicu Vâlcea pe actualul amplasament, având în acest sens promisiuni de la Ministerul Dezvoltării că vom fi prinşi cu fonduri pentru construcţia sa, dar în 2020, după încheierea Campionatului European de Fotbal. Vrem să facem un stadion de până în 10.000 de locuri, modern, cochet, cu piste de atletism, săli de antrenament şi să fie la nivelul performanţelor pe care le au sportivii din Râmnic. Mai avem proiectată o pistă de biciclele pe faleza râului Olt, care se întinde pe o lungime de 7-8 kilometri.

Nu au fost mărite cu nici măcar 1 leu taxele şi impozitele locale, deşi mulţi se aşteptau să mărim.

Domnule primar, ce ne puteţi spune despre nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2019?

Nu au fost mărite cu nici măcar 1 leu taxele şi impozitele locale, deşi mulţi se aşteptau să mărim. Singurele taxe care au fost introduse au fost cele pentru oficierea căsătoriilor. De exemplu, dacă cineva îşi permite şi vrea să facă o căsătorie după orele de program, este normal să plătească mai mult, pentru că trebuie plătiţi angajaţii, trebuie să le dai liber. Sau dacă cineva vrea să facă o căsătorie cu deplasarea ofiţerului de stare civilă în alt loc, se poate face, dar contracost. Restul taxelor a rămas la fel.

Să înţeleg atunci că bugetul pentru investiţii al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea în anul 2019 va fi unul mare

Da. Bugetul pentru investiţii va fi unul consistent, la fel ca cel de anul acesta, poate chiar mai mare, pentru că sunt foarte multe blocuri de locuinţe care trebuie anvelopate iar cota de co-finanţare este foarte mare şi trebuie să o asigurăm noi şi apoi să o recuperăm noi de la asociaţiile de proprietari pe parcursul a 3 ani. Ceea ce ne-am propus pentru anul viitor, este atragerea de fonduri europene pentru următoarele investiţii şi să ne drămuim foarte bine bugetul. Dar, cum v-am spus, 2018 a fost un an foarte bun şi deşi mulţi au criticat Guvernul, eu nu pot să-l critic pentru că am avut o colaborare excelentă, deşi eu nu fac parte din arcul actual de putere, dar cu toate acestea am avut o colaborare foarte bună. Pentru anul viitor angajaţii vor avea şi un beneficiu pentru că se vor mări salariile cu acea normă de hrană în valoare de 345 lei.

Domnule primar Mircia Gutău, acum la final de an 2018, ce mesaj aveţi pentru vâlceni în general şi pentru râmniceni în special?

Vreau să le urez vâlcenilor ca 2019 să fie cel puţin la fel de bun cum a fost acest an cu mine. Pentru mine personal, 2018 a fost un an remarcabil, fiindcă am avut acel succes cu justiţia, unde am reuşit să-mi demonstrez nevinovăţia printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă dată de ÎCCJ, după ce am câştigat la CEDO, soluţie pe care eu am aşteptat-o 12 ani de zile. Este un moment de răscruce, de linişte sufletească, pentru că m-am eliberat de acea presiune cum spuneam le doresc vâlcenilor şi râmnicenilor un an nou plin de bucurii, cu sănătate, fericire şi să fie optimişti. Le doresc loc ce îmi doresc şi mie, pentru că mie nu pot s-mi doresc răul. La mulţi ani şi să fie fericiţi!

S.M.(ramnic.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe