Primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, a semnat contractul de finanţare pentru amenajarea unei săli IT

joi, 20 decembrie 2018

 

Primarul comunei Câineni, Ion Nicolae, a precizat că, în luna octombrie, a semnat, la AFIR Craiova, contractul de finanţare pentru amenajarea unei săli IT: „Aceasta va fi dotată cu 15 computere, videoproiector, instalaţie de aer condiţionat şi cu mobilier nou. Costul de achiziţionare a tuturor echipamentelor se va ridica la circa 29.000 euro, iar fondurile provin de la Uniunea Europeană. Sala va fi amenajată într-o încăpere din sediul primăriei, în care a funcţionat biblioteca, până acum ceva timp. Aceasta soluţie a fost acceptată şi de reprezentanţii AFIR Craiova, la vizita de teren”. Tot în cursul lunii octombrie, la propunerea primarului Ion Nicolae, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat rectificarea bugetului local pe 2018 cu suma de 4 miliarde de lei vechi, atât la partea de venituri, cât şi la cheltuieli. Prin Hotărârea nr. 43/2018, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat alocarea sumei de 30 mii lei prin transfer din bugetul local pe anul 2018 unităţii de cult din comuna Cîineni, Parohia Robeşti-Balota, cu Hramul Sf. Voievozi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor din patrimoniu. Documentele justificative privind decontarea sumelor alocate vor fi transmise la compartimentul buget-finanţe din cadrul Primăriei Câineni până la 31 decembrie 2018. În luna iulie, la propunerea primarului Nicolae Ion, Consiliul local al comunei Câineni a aprobat depunerea si implementarea proiectului „Dotare Serviciu Social şi Educaţional, comuna Câineni, Judeţul Vâlcea” prin FEADR-PNDR 2014-2020, GAL Ţara Oltului, Măsura 19/6B/1 „Facilitarea şi implicare locala prin centru suport comunitar”. S-a mai aproba necesitatea, oportunitatea si potenţialul economie al proiectului „Dotare Serviciu Social şi Educaţional, comuna Câineni, Judeţul Vâlcea”. Toate cheltuielile aferente proiectului sunt prevăzute în bugetul local pentru perioada de realizare a investiţiei, precum şi pe toată perioadă de monitorizare şi de mentenanţă a proiectului în cazul obţinerii finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală - PNDR, potrivit legii. Autoritatea administrativ teritorială comuna Cîineni se obligă să asigure toate sumele necesare acoperirii cheltuielile de mentenanta a investitii ce sunt necesare pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăţi de la AFIR pentru proiectul „Dotare Serviciu Social şi Educaţional, comuna Câineni, Judeţul Vâlcea”. Numărul locuitorilor deserviţi de proiect este de 2500 locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe