Sâmbătă, 17 noiembrie, la orele 24.00, a EXPIRAT termenul-limită acordat de administratorii judiciari ai Oltchim pentru plata activelor funcţionale ale societăţii, dar cumpărătorul Ştefan Vuza, de la Chimcomplex, nu a... virat nici un euro din cele 127 milioane de euro la care s-a angajat prin contact, în condiţiile în care a avut la dispoziţie peste 13 (treisprezece) luni pentru a realiza plata. Cel mai probabil, luni, administratorii judiciari vor anunţa oficial rezilierea contractului! Se dovedeşte astfel că ipochimenul de Vuza nu a fost mai prejos decât antecesorul său, măscăriciul de Dan Diaconescu, cel care prin anul 2012 a venit cu „punga de milioane de euro” pentru a cumpăra Oltchim, evident totul în scop electoral.
În urma condamnării pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, IN OPINIA NOASTRA INCORECTA, primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, va presta muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile în cadrul Primăriei comunei Sălătrucel. La data de 22 octombrie 2018, instanţa l-a condamnat pe primarul comunei Berislăvești la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de primar, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată. Acesta a mai fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente Obștea de moșneni Pripoara - Surdoiu, cu sediul în comuna Perișani, precum și cu alţi doi inculpați, să restituie în natură statului român, prin Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Vâlcea și prin ANAF, terenul cu vegetație forestieră în suprafață totală de 669,7 ha, cu suprafețele menționate în procesele verbale de punere în posesie şi despăgubiri materiale în sumă totală de 200 miliarde de lei vechi.
Zilele trecute, consiliul de administraţie al SC Apavil SA a numit-o pe Daniela Elena Ciobanu, funcţionar în cadrul Primăriei Râmnicului, ca președinte al CA de la societate. Daniela Elena Ciobanu deţine, potrivit declaratiei de avere, mai multe hectare de terenuri intravilane sau forestiere: 15 suprafeţe de teren în comuna Vlădeşti şi două în Bujoreni, toate trecute ca „succesiuni”. La acestea se mai adaugă două case în Vlădeşti şi un apartament în Râmnicu Vâlcea.
Cand esti intermediar la spagi de sute de mii de euro, probabil ca e firesc sa ai nasul pe sus si sa manifesti o atitudine aroganta, tupeista si de neam prost, cu soriciul gros fata de mai toata lumea, cu exceptia parapantelor cu care sari de la mare.. inaltime! Dar roata vietii, fie ea si rosie, se-nvarte, domn june director la stat, pe toate partile, cand esti sus, cand esti jos! Se stie!