Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât prelungirea delegării doamnei procuror Mihaela Adriana Popescu în funcţia de procuror şef al secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, începând cu data de 31 octombrie 2018, până la ocuparea funcţiei, prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.
Din declaraţia de avere a noului consilier local din Râmnicu Vâlcea, Iuliana Maria Popescu (cea care o înlocuieşte pe demisionara Simona Ştefănescu), aflăm că aceasta a încasat anul trecut de la Spitalul Judeţean Vâlcea suma de 281 milioane de lei vechi în timp ce soţul ei a ridicat circa 500 milioane de lei vechi de la ICSI Vâlcea. În conturi sau depozite bancare, Iuliana Maria Popescu deţine peste 17.000 de euro şi 340 milioane de lei vechi, plus patru terenuri în comuna Silişteni din judeţul Argeş în suprafaţă totală de 17.100 mp la care se adaugă un apartament în Sibiu şi două maşini (un Seat Ibiza şi Kia Sportage).
În cadrul şedinţei de Guvern de săptămâna trecută, s-a aprobat actualizarea valorii de inventar a Sălii Sporturilor din Râmnicu Vâlcea la suma de 31 milioane de RON (circa 6,7 milioane de euro), o etapă premergătoare pentru adoptarea de către Executiv a transferului dreptului de administrare din domeniul public la statului, în domeniul public al Primăriei, transfer ce se estimează că va avea loc în cel mult două săptămâni. Construită în anul 1982, Sala Sporturilor este utilizată de echipa de handbal SCM Râmnicu Vâlcea și a fost arena în care fosta echipă Oltchim își disputa meciurile de acasă.
La data de 29 octombrie, Comisia de concurs a anunţat rezultatul final obţinut la concursul de proiecte de management pentru postul de manager al Teatrului „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea. Notele obţinute de către candidaţi în prima etapă (analiza individuală a proiectului de management) au fost: Costin Octavian nota 5,78, Melinti Boris nota 3,93, ceea ce înseamnă că ambii candidaţi au fost RESPINŞI. Conform prevederilor din Ordonanţa de urgenţă nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură şi prevederilor din regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, aprobat prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean nr. 500 din 12 septembrie 2018, sunt declaraţi admişi şi pot susţine interviul candidaţii ale căror proiecte de management au obţinut, în prima etapă a concursului, nota minimă 7. În cazul în care nici un candidat nu a obţinut o medie de minimum 7, procedura de concurs se reia în termen de maximum 30 zile.