Primarul din Scundu, Dumitru Blejan, are în curs de execuţie lucrarea de reabilitare a Școlii Gimnaziale

joi, 22 noiembrie 2018

 

Recent, primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, a declarat că este în curs de execuţie lucrarea de reabilitare a Școlii Gimnaziale din localitate, o investiţie de circa 13 miliarde de lei vechi şi finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. „Este o investiţie necesară şi utilă pentru comuna Scundu. Sunt domenii care asigură dezvoltarea social-educaţională a comunității noastre. Interesul pentru educație este o preocupare majoră a statului, iar noi ca autoritate publică locală trebuie să asigurăm suportul necesar, pentru ca dascălii să transmită copiilor esența valorilor. Totodată, sănătatea este la fel de importantă, de aceea, unitățile sanitare tebuie modernizate, reabilitate și dotate cu aparatură medicală”. După ani de lucrări şi eforturi, primarul comunei Scundu, Dumitru Blejan, a inaugurat în luna septembrie Căminul de Bătrâni, la insistențele bătrânilor satului și l-a conceput pentru a oferi confort și îngrijire medicală deosebite, ca persoanele neputincioase și nevoiașe să aibă, spre final, o viaţă decentă, îngrijire specială, supraveghere permanentă şi atenție: „Căminul de Bătrâni este o investiţie modernă, unde persoanele vârstnice beneficiază de siguranţă şi confort pentru bătrâneţi liniştite. Avem personal calificat, infirmiere, asistente medicale, medici, personal auxiliar. Aici, bătrânii sunt sunt permanent sub supravegherea atentă a personalului calificat şi cu experienţă pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, au și un spațiu de delectare, un parc, sală de mese, bucătărie dotată cu absolut toate utilităţile, camerele dotate cu mobilier, cu televizoare și chiar lift pentru persoane, pentru cazuri greu deplasabile. Centrul dispune de camere cu 2 sau 3 paturi, grupuri sanitare proprii, condiţii şi ajutor în menţinerea igienei personale, asistenţă medicală, investigaţii medicale periodice”. În viitor, primarul Dumitru Blejan spune că se va axa pe domenii care asigură dezvoltarea educaţională şi sanitară a comunității. Primarul Dumitru Blejan mai are în plan realizarea unui târg săptămânal, special pentru a deservi comunitatea din Scundu, dar și din comunele învecinate. Dumitru Blejan, primarul localității, s-a gândit că este oportună o asemenea investiție, mai ales pentru nevoile populației îmbătrânite. Investiția va fi realizată cu bani de la bugetul local, iar edilul deja s-a orientat la două locații, unde ar putea să se construiască târgul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe