Procurorii DIICOT Vâlcea au făcut azi dimineaţă 51 de percheziţii în Vâlcea, Mureş, Bacău, Argeş, Olt, Ilfov, Giurgiu, Suceava şi Bucureşti, într-un dosar privind 5 grupuri infracţionale organizate specializate în fraudă informatică, spălare de bani şi fals informatic de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

Potrivit DIICOT, reţelele acţionau din primăvara lui 2017. E vorba de cel puţin 93 de suspecţi, care au folosit 200 conturi deschise în România şi alte 9 în ţări din Europa şi Mexic, pentru a frauda cel puţin 500 de persoane vătămate cu o sumă totală de 3 milioane de euro.

Procurorii DIICOT descriu modul de operare al reţelelor de fraudă informatică:

„Palierul 1 este format din membrii grupării care au rolul de coordonator al activităţii infracţionale. Astfel, membrii acestui palier au avut rolul de a obţine, prin diferite modalităţi, datele unor conturi bancare deschise în diferite ţări pe care le-au pus la dispoziţia autorilor fraudelor pentru a le folosi la comiterea infracţiunilor. Ulterior comiterii fiecărei infracţiuni şi confirmării virării sumei de bani de către victimă, membrii acestui palier aveau rolul şi de a transfera şi ulterior retrage sumele de bani şi după oprirea unui procent, în jur de 30% în funcţie de înţelegerile infracţionale, remiteau sumele de bani către membri palierului 2.

Palierul 2 este format autorii efectivi ai fraudelor care au utilizat conturile bancare deschise în străinătate pentru fraudarea victimelor şi ulterior au beneficiat de cota convenită din sumele de bani care le era remisă după ce sumele de bani erau transferate şi retrase;

Palierul 3 este format din suspecţii care au avut rolul de a deschide conturi bancare în România şi alte ţări pe care le-au pus la dispoziţia grupării în vederea transferării sumelor de bani din conturile din străinătate şi ulterior a retragerii acestora”, arată DIICOT într-un comunicat de presă potrivit https://www.g4media.ro/silicon-valley-din-ramnicu-valcea-sperie-iar-vestul-si-a-ajuns-chiar-si-in-mexic-500-de-pagubiti-prin-fraude-informatice-din-romania.html