Sparle si soparle, 01.11.2018

miercuri, 31 octombrie 2018
  • Referindu-se la cazul achitării primarului Mircia Gutău, dar fără să dea nume, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a spus marţi în Parlament următoarele: „Prin activitățile pe care le desfășurăm la Ministerul Justiției, mesajul este acela de revenire la normalitate în înfăptuirea Justiției. Revenirea la normalitate, un exemplu, cel mai recent, înseamnă să nu ai un cetățean indiferent de funcție, dacă e primar sau nu, care să îți fie trimis în judecată, să stea în pușcărie și apoi să fie achitat. Revenirea la normalitate e să ne racordăm la standarde europene, să reducem durata de soluționare a proceselor, să reducem numărul de achitări, mai ales când e vorba că fapta nu există. Revenirea la normalitate înseamnă să trecem de la o politică penală represivă la una preventivă în care un rol important să îl aibă recuperea prejudiciilor sau confiscarea specială sau extinsă. Revenirea la normalitate înseamnă să nu mai moară oameni în penitenciare, să nu ne mai condamne CEDO și să oferim despăgubiri. Gândiţi-vă la aceia pe care îi vedeam pe la sediul DNA, care erau puși în lumina reflectoarelor, să li se spună «fapta nu există»”.

 

  • Se ştie că, de mai multe luni, s-a declanşat procedura insolvenţei la SC Petras SRL, firma care editează un „cotidian” local, dar, în prezent, s-au înmulţit creditorii care s-au înscris la Tribunalul Vâlcea să-şi recupereze creanţele. Printre creditori regăsim Finanţele Publice, RDS, Apavil, CET Govora, foşti salariaţi, Primăria Râmnicului, Poşta Română, dar şi... Oltchim, semn că administratorii judiciari ai Combinatului Chimic vor să recupereze zecile mii de euro daţi „pe ochi frumoşi” de fostul director Roibu editorului-şef în cauză. Numai la foştii salariaţi ai ziarului, datoriile câştigate în instanţă depăşesc suma de 600 milioane de lei vechi, iar datoriile totale ale Petras au ajuns în prezent la peste 200.000 euro.

 

  • Se pare că Primăria Laloşu a intrat în... faliment, deoarece nu mai are bani de lemne pentru încălzirea sediului primăriei, iar edilul-şef Nicu Constantin a trimis un „căţel” să fure lemnele Şcolii, lăsând copii să sufere de frig, acum în pragul iernii. Ce părere are Poliţia despre acest caz?

 

  • În cadrul şedinţei de Consiliu Local Râmnicu Vâlcea, desfăşurată marţi, primarul Mircia Gutău a spus cu subiect şi predicat că DNA a făcut verificări cu privire la modul de dobândire a terenului pentru amenajarea parcului din jurul Catedralei Ostroveni, dar totul s-a dovedit o „fumigenă” fără nici un temei lansată de un denunţător. Cine să fie, cine să fie denunţătorul!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe