Trei directori, convocaţi la Prefectura Vâlcea să dea explicaţii cu privire la salubrizarea cursurilor de apă şi drumurilor

duminică, 23 septembrie 2018

 

Prefectul județului Vâlcea, Florian Marin, convoacă luni, 24 septembrie 2018, începând cu ora 10:00, la sediul Instituției Prefectului, în ședință ordinară, Colegiul Prefectural Vâlcea. În cadrul ședinței va fi prezentată și dezbătută o „Informare referitoare la măsurile aplicate în vederea asigurării salubrizării cursurilor de apă, zonelor din vecinătatea amenajărilor hidrotehnice şi sectoarelor de drumuri din judeţul Vâlcea”. Materialul va fi prezentat de către Directorul  Sucursalei Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea, Constantin Tirș, de către Șeful Secției Drumuri Naționale Vâlcea, doamna Lăcrămioara State și de către Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, Valeru Amza.

Tot prefectul județului Vâlcea convoacă luni, 24 septembrie 2018, la sediul Instituției Prefectului, începând cu ora 14:00, în ședință ordinară, Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanele Vârstnice. În cadrul ședinței va fi prezentate și dezbătute următoarele puncte prezente pe ordinea de zi: „Măsuri dispuse de organele abilitate pentru prevenirea și combaterea pestei porcine africane” (materialul va fi prezentat de către Directorul  Direcţiei Sanitară Veterinară  şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, domnul Gabriel Miclea); proiectul de Lege privind sistemul public de pensii (materialul va fi prezentat de către Directorul executiv al Casei Județene de Pensii Vâlcea, doamna Magdalena Vasilache).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe