Sparle si soparle, 17.09.2018

duminică, 16 septembrie 2018
  • Deşi figurează ca aparteneţă politică la un partid liberal, primarul oraşului Berbeşti, Vintilă Chelcea, are o profundă „alergie” la TRANSPARENŢĂ şi LIBERTATE DE OPINIE, demonstrând pe zi ce trece aptitudini de mic dictator local. Aşa s-a întâmplat în data de 13 sepetembrie, când primarul Chelcea a părăsit sala de şedinţă extraordinară a Consiliului Local Berbeşti, pe motiv că nu doreşte să... fie filmat, în condiţiile în care urmau să se discute probleme importante pentru oraş. Îi reamintim noi edilului-şef că TOATE şedinţele de consiliu local şi judeţean din ţara asta sunt PUBLICE şi oricine poate avea acces neîngrădit, potrivit legii. Parcă pentru a demonstra că îl „doare-n cot” de transparenţă, tot primarul Chelcea a desfiinţat, de peste şase luni, site-ul oficial al Primăriei Berbeşti. Ce părere au Prefectura Vâlcea şi Curtea de Conturi despre aceste probleme!?!

 

  • După ani de muncă, primarul din Scundu, Dumitru Blejan, a inaugurat, zilele trecute, Căminul de bătrâni, în prezenţa preşedintelui CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, prefectului Florian Marin, a mai multor parlamentari şi primari din zonă. Locaţia este un adevărat centru rezidenţial destinat pensionarilor, construit de la zero şi dotat cu toate utilităţile, inclusiv săli de tratament, kinetoterapie şi spaţii de relaxare, iar acum îşi aşteaptă beneficiarii. Pentru ocuparea locurilor în cămin, prioritari vor fi beneficiarii din localităţile Scundu şi Orleşti, dar capacitatea permite îngrijire personală pentru toţi doritorii, din întreaga ţară. Felicitări primarului din Scundu pentru realizarea acestui modern așezământ social și filantropic, ca și Consiliului Județean pentru sprijinirea proiectului!

 

  • În cadrul unei emisiuni TV, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a anunţat că nu renunţă la ideea unificării celor doua teatre - „Anton Pann” şi „Ariel” - precizând că a purtat mai multe discuţii cu conducerea Consiliului Judeţean pentru găsirea unei soluţii legale pentru a fi realizată efectiv fuziunea. Este în analiză o propunere privind crearea unei singure unităţi teatrale, din cele două existente, care să poarte o denumire nouă, la fel cum au fost purtate discuţii de către primarul Gutău cu ministrul Culturii pentru a se găsi o modalitate de finanţare a personalului angajat din teatrele din România. Deocamdată, se aşteaptă avizul Ministerului Culturii pentru a fi realizată unificarea celor două teatre din Vâlcea....

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe