Primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, va reabilita şi extinde Şcoala cu clasele I-VIII din satul Măgura

duminică, 9 septembrie 2018

 

La propunerea primarului Constantin Bărzăgeanu, Consiliul Local al comunei Mihăeşti a aprobat participarea Comunei Mihăeşti la Programul Naţional de Dezvoltare Locală, Subprogramul „Modernizarea satului românesc” cu proiectul „Reabilitare şi extindere Şcoala cu clasele I-VIII, sat Măgura, Comuna Mihăeşti, jud. Vâlcea”. Necesitatea realizării investiţiei rezultă din faptul că: dezvoltarea economică-socială durabilă a spaţiului rural este condiţionată de îmbunătăţirea serviciilor rurale şi în mod special a serviciilor educaţionale; dezvoltarea serviciilor educaţionale de bază influenţează în mod direct educaţia locuitorilor din zonă; dezvoltarea serviciilor educaţionale in localitate favorizează stabilizarea tinerilor existenti şi creşterea numărului de locuitori. Oportunitatea realizării lucrărilor de modernizare a serviciilor educaţionale în această etapă este dată de: strategia de dezvoltare a Comunei Mihaesti, care prevede dezvoltarea educaţiei la nivelul comunei; existenţa posibilităţilor de accesare a fondurilor nerambursabile guvernamentale pentru aceste investiţii prin PNDL. Valoarea totală a investitiei „Reabilitare si extindere Şcoala cu clasele I-VIII, sat Măgura, Comuna Mihăeşti” este de 2.775.572 lei inclus TVA. Comuna Mihăeşti se obligă să suporte din bugetul local cheltuieli neeligibile care vor rezulta din implementarea proiectului în valoare de 186.865 lei inclusiv TVA. Cofinanţarea obiectivului de investiţii va fi pentru plata unor cheltuieli care nu se finanţează prin Programul PNDL, cum sunt: cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului, studiile de fezabilitate de avizare a lucrărilor de intervenţii, studiile de teren, studiile de specialitate, expertizele tehnice sau audit energetic, asistenţa tehnică, consultanţă, taxe pentru obţinerea de avize sau autorizaţii, organizarea procedurilor de achiziţii, active necorporale, cheltuieli conexe organizării de şantier, comisioane, cote, taxe, costuri credite, cheltuieli pentru probe tehnologice, teste şi predare la beneficiar. Încă din luna iunie, primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, a făcut primele demersuri la Ministerul Transporturilor şi CNAIR pentru construirea unui sens giratoriu absolut necesar la intersecția cu drumul DN 67 Râmnicu Vâlcea-Horezu. În luna mai, primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, a dat startul asfaltării celor 3,4 km de străzi din satele Mihăeşti şi Arsanca, proiect finanţat prin PNDL. Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat circa 1,5 milioane de euro pentru două investiţii. Este vorba de asfaltarea străzilor din satele Mihăeşti şi Arsanca  şi construirea unui dispensar medical în satul Buleta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe