Andra Bica: Dragi elevi, fiți deschiși provocărilor, atenți și receptivi, atașați valorilor tradiționale, dar și elementelor novatoare

duminică, 9 septembrie 2018

Septembrie reprezintă pentru noi toți un nou început: un nou an școlar, un nou anotimp, un nou bilanț al rezultatelor care au adus școlii vâlcene un parcurs de excepție în învățământul românesc. Suntem cu toții emoționați, mici și mari, pentru că în inimile noastre vibrează bucuria, curajul și speranța pentru noi aventuri pe drumul continuu al descoperirilor. Sperăm că sunteți pregătiți să urcăm încă o treaptă spre maturitate, spre cunoaştere.
Astăzi, gândurile noastre se îndreaptă în mod special către elevi.
Dragi elevi, acest drum nu este ușor, dar aduce exemplul celor care au reușit să promoveze în fiecare an exemenele naționale și au obținut numeroase premii la olimpiadele și concursurile județene, naționale sau internaționale. Rezultatele lor sunt dovezi ale puterii voastre; fiți deschiși provocărilor, atenți și receptivi, atașați valorilor tradiționale, dar și elementelor novatoare, pentru că tot ceea ce dobândiți în perioada școlii veți purta cu voi în viață.
Dragi profesori, dumneavoastră știți că “Dăruind, veți dobândi!” (Nicolae Steinhardt). Sunteți puternici și îngăduitori, exigenți și iubitori, mereu modele de urmat. Vă dorim să aveți un an plin de succese și să le oferiți elevilor cunoștințe temeinice, deprinderi frumoase, să-i învățați cu prietenie și altruism cele mai înalte concepte morale!
Stimați părinți, vă mulțumim pentru că sunteți încrezători în devotamentul și competența cadrelor didactice și sperăm că aceasta echipă părinte, școală, autoritate locală, să ofere ceea ce este cel mai bun pentru un an școlar cu rezultatele pe care ni le dorim cu toții.
Avem posibilitatea ca împreună, cu înțelepciune, hotărâre și încredere, să dăm curs exigențelor didactice contemporane, într-un proces de învățământ modern, eficient.
In numele Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, vă dorim succes dumneavoastră și întregii echipe și urăm tuturor multă sănătate și un an școlar foarte bun, cu împliniri şcolare şi profesionale, bucurii şi gânduri frumoase!

Andra Bica, inspector sef Inspectoratul Scolar Valcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe