Tabără socială la Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob

sâmbătă, 14 iulie 2018

Mănăstirea Sfântul Ioan Iacob a organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, o tabără socială pentru 17 copii proveniți din familii cu probleme financiare, din parohiile Câineni I și Robești-Balota, Protopopiatul Călimănești.

Pe parcursul celor trei zile, 9-11 iulie, tinerii, însoțiți de preoții Iulian Bărbuși și Petre Duțu, au participat la activități duhovnicești-culturale, educative și ludice, fiind organizate ateliere de pictură pe sticlă, origami și sculptură în lemn.

„Mulți dintre copii participă la prima lor tabără, întrucât familiile nu-și pot permite costurile pentru acest tip de activități de vacanță. Cu sprijinul maicii starețe Antonia, i-am implicat într-o serie de activități care le-au oferit posibilitatea de a-și manifesta creativitatea, dar și de a se implica în diferite activități specifice mănăstirii. Programul de rugăciune, convorbirile pe teme duhovnicești și activitățile zilnice au descoperit în sufletele tinerilor bucuria ajutorării semenilor, dar și responsabilitatea de a face cunoscute darurilor primite de la Dumnezeu de fiecare dintre noi”, a subliniat părintele Iulian Bărbuși.

Sursa: http://arhiepiscopiaramnicului.ro/social/tabara-sociala-la-manastirea-sfantul-ioan-iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe