Mai mult decât atât, pe numele tânărului au fost depuse numai în ultimele zile 10 plângeri pentru lovire şi ameninţare, dar poliţia a rămas fără reacţie.

Totul a culminat cu o tentativă de jaf, în care tânărul de etnie romă a încercat să-i fure banii unui localnic, în timă ce acesta scotea bani din bancomat - mentioneaza observator.tv

Acesta n-a fugit după ce omul a ripostat, ci a încercat în continuare să-l jefuiască, ţinându-se după el.

Şi mai şocant, cu doar o lună în urmă, tânărul a fost aproape să omoare un om în bătaie, însă victima şi-a retras plângerea de frică.

De asemenea, la începutul lunii mai, tânărul de etnie romă a lovit cu pumnul, fără vreun motiv, o persoană care savura liniştită o bere la o terasă din localitate.

Comunicatul Inspectoratului Judetean de Politie Valcea 

În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la situația operativă din orașul Berbești, facem următoarele precizări:

În ultimele luni, Poliția orașului Berbești a desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și siguranței publice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

În toate situațiile constatate au fost efectuate cercetări și dispuse măsurile legale.

Cu privire la evenimentele semnalate, menționăm următoarele:

La data de 5 martie a.c., în orașul Berbești, a avut loc un conflict spontan în care a fost implicat un bărbat de 32 de ani care ar fi agresat în fața unui local un bărbat din localitate, înregistrându-se un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. Față de bărbatul respectiv a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior persoana vătămată și –a retras plângerea.

La data de 6 mai a.c., același bărbat de 32 de ani ar fi agresat fizic o altă persoană, în urma unui conflict spontan.

A fost înregistrat un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, dispunându-se din nou reținerea pentru 24 de ore, iar ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În această perioadă, bărbatul nu a respectat măsurile impuse de instanță, distrugând un autoturism și amenințănd un angajat al unei societăți comerciale, motiv pentru care s-a propus schimbarea măsurii controlului judiciar, urmând ca instanța să se pronunțe în cauză.

În această dimineață, 8 iunie, persoana în cauză a fost implicat într-un nou conflict spontan.

Din primele verificări se pare că persoana bănuită ar fi agresat fizic un alt bărbat, în fața unui bancomat din Berbești.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, cel în cauză fiind în acest moment, la sediul poliției pentru audieri, iar în cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt.