Primarul comunei Golești, Dumitru Ropină, a efectuat în 2016 plăți ilegale de circa 1,2 miliarde de lei vechi, în cadrul obiectivului de investiții „Alimentare cu apă a satelor Aldești și Blidari, comuna Golești”, prin majorarea nejustificată a cheltuielilor cu manopera înscrise în situațiile de lucrări. Asta au constatat inspectorii Curţii de Conturi, care au mai descoperit că Primăria Golești a aprobat atribuirea directă a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare către un operator economic, fără a fi stabilită redevența datorată de concesionar. Primarul Ropină a efectuat o cheltuială nelegală de 120 milioane de lei vechi la obiectivul de investiții „Instalații termice și sanitare clădire sediu primărie”, prin acceptarea la plată și decontarea unor situații de lucrări în care materialele utilizate nu au fost justificate în totalitate, iar lucrările executate au fost în cantități mai mici decât cele înscrise în situațiile de lucrări. Plata unor drepturi salariale mai mari decât cele legale, reprezentând diferențele salariale, au fost calculate eronat în 2016 personalului didactic din învăţământul gimnazial din Goleşti.
Se aude că fostul director controversat al Direcţiei Miniere Berbeşti-Alunu din cadrul CET Govora, Milorad Cumpănăşoiu, trage sforile pe la Primăria oraşului Berbeşti pentru a ascunde diverse documente compromiţătoare din faţa... inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate. Este vorba de un conflict de interese mare cât casa de care se face vinovat musiu Cumpănăşoiu, cel care aproba în Consiliul Local Berbeşti contractarea de cărbune pentru diverse instituţii din subordine şi tot el livra cărbunele pe bani grei direct de la carierele de lignit, din calitatea de director al Direcţiei Miniere. Acum, Milorad Cumpănăşoiu este stăpân absolut la Primăria Berbeşti, după ce primarul Vintilă Chelcea a fost „tras pe linie moartă” din cauza unor probleme de sănătate şi este internat la un spital.
Consiliul Judeţean a decis recent majorarea remuneraţiei directorului interimar al Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Adrian Roman, la suma de circa 2.000 euro pe lună. Concursul pentru postul de director al instituţiei este în plină desfăşurare, iar Adrian Roman a precizat că nu s-a mai înscris la selecţie.