Sparle si soparle, 05.04.2018

miercuri, 4 aprilie 2018
  • Aşadar, procesul „de corupţie” al lui Mircia Gutău se rejudecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după exact 8 ani de la condamnarea NEDREAPTĂ şi după ispăşirea a aproape doi ani de închisoare de către primarul Râmnicului. Este o premieră pentru sistemul judiciar din România, dar primarul Gutău, imediat după achitarea de la instanţa supremă, trebuie să se îndrepte împotriva celor doi judecători - Livia Stanciu şi Vasile Alixandri - care au pronunţat în 2010 sentinţa la închisoare şi să le ceară daune de milioane de euro pentru anii de detenţie şi pentru prejudicii de imagine. În plus, Livia Stanciu ar trebui să îşi dea demisia de la Curtea Constituţională pentru a nu „păta” imaginea instituţiei. În 8 noiembrie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că primarului Mircia Gutău i-au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil în procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a condamnat la trei ani de închisoare, după ce alte două instanţe au pronunţat achitarea lui.

 

  • Zilele trecute, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat postul de radio Metronom din Vâlcea, fondat în 1991 de George Chirca, cu somaţie publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 54 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Membrii CNA au constatat că, în perioada monitorizată, radiodifuzorul Metronom nu a respectat structura serviciului de programe, astfel cum a fost aprobată în luna iunie 2012, structură pe care a modificat-o fără a obţine în prealabil acordul CNA, încălcând, astfel, prevederile din Legea audiovizualului.

 

  • În urma unei aprobări a Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost majorată recent indemnizaţia lunară brută a administratorului special de la societatea CET Govora, Dinu Constantinescu, la suma... de 152 milioane de lei vechi. În conformitate cu prevederile din contractul de mandat al administratorului special, cuantumul indemnizaţiei administratorului special al debitoarei CET Govora se stabileşte la nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de vicepreşedinte al consiliului judeţean.

 

  • O veste bună pentru râmniceni şi nu numai: societatea Magic Tic Tac SRL a câştigat licitaţia organizată în 21 martie privind închirierea unor obiective comerciale din incinta Ştrandului Ostroveni. Firma respectivă a dovedit profesionalism şi experinţă în cei peste 15 ani de când administrează spaţiile comerciale respective, iar acum se mai aşteaptă doar hotărârea Consiliului Local pentru ca SC Magic Tic Tac SRL să (re)înceapă activitatea de la 1 mai 2018. Obiectul licitaţiei a fost închirierea unitară prin licitaţie publică cu strigare a unor obiective situate în incinta Bazei de Agrement Ostroveni: „Bar ciupercă 1” în suprafaţă de 46 mp şi teren aferent în suprafaţă de 1.206 mp; „Bar ciupercă 2 (central)” în suprafaţă de 124 mp şi teren aferent în suprafaţă de 1.087 mp; două terenuri de fotbal, un teren de tenis şi amenajările aferente pe o suprafaţă totală de 5.060 mp. Perioada închirierii este de 10 ani, cu posibilitate de prelungire cu acordul Consiliului Local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe