Societatea de construcţii SC Forconcid SA a intrat în INSOLVENŢĂ! Urmeaza SC Govora SA?!

miercuri, 21 martie 2018

 

Miercuri, 28 februarie 2018, Tribunalul Vâlcea decis în Dosarul nr. 305/90/2018 să admită cererea formulată de societatea de construcţii SC Forconcid SA Vâlcea (fosta Întreprindere de Construcţii Forestiere înainte de 1990) pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, instanţa a dispus deschiderea procedurii generale împotriva debitorului şi a numit administrator judiciar pe SP Vizal Consulting IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.500 lei. În temeiul art. 99 din lege, Tribunalul Vâlcea a mai dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 100 din lege. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 13 aprilie 2018, termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 3 mai 2018, precum şi termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, pentru depunerea eventualelor contestaţii. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 28 mai 2018, iar data şedinţei adunării creditorilor va fi în 8 iunie 2018, la convocarea creditorilor SC Forconcid SA. S-a dispus trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar al SC Forconcid SA. În temeiul art. 39 din lege, instanţa a dispus deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. S-a mai decis comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art. 66 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 85/2014, califică drept declaraţii de creanţă cererile de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de SC Elm Arca SA, Primăria comunei Milcoiu, SC Cosmin şi Irina SRL şi SC Vilforest SRL. Primul termen de fond la Tribunalul Vâlcea este în data de 28 martie 2018. În anul 2016, SC Forconcid SA a realizat venituri de 16,27 milioane de lei, o cifră de afaceri de 13,8 milioane de lei, un profit de peste 12.000 lei, toate acestea realizate cu 105 salariaţi. La 31 decembrie 2016, SC Forconcid SA avea datorii totale de peste 11,5 milioane de lei şi un capital social de 635.000 lei. Tot în anul 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis ca SC Forconcid SA să solicite oficiului registrului comerțului numirea unui expert autorizat independent în vederea întocmirii unui nou raport de evaluare în aceiași termeni de referință ca ai evaluării realizate de expertul autorizat independent Ion Stroescu care să dispună măsurile necesare astfel încât acționarii îndreptățiți să fie informați cu privire la noul preț sau acțiune determinat de expertul autorizat independent și să efectueze regularizările necesare cu acționarii care au încasat contravaloarea acțiunilor deținute. Prin Hotărârea nr. 130 din data de 21 februarie 2018, Consiliul de Administraţie al societăţii Forconcid SA Râmnicu Vâlcea, în baza prerogativelor stabilite prin actul constitutiv al întreprinderii, precum şi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, a decis încetarea mandatului de administrator al lui Ion Aurelian Buşe, ca urmare a cererii de renunţare a acestuia şi s-a eliberat din funcţia de administrator, preşedinte al consiliului de administraţie începând cu aceeaşi dată. Începând cu data de 21 februarie 2018, a fost numit în funcţia de administrator provizoriu, până la prima adunare generală a acţionarilor, membru în Consiliul de Administraţie al SC Forconcid SA, Nicolae Popa din municipiul Drăgăşani, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii. Tot începând cu aceiaşi dată, s-a ales, respectiv s-a numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Forconcid SA, care are şi funcţia de director general, Gheorghe Olaru (52 de ani), de profesie inginer construcţii, fost administrator în consiliul de administraţie. De asemenea, Consiliul de Administrație al SC Forconcid SA a aprobat luna trecută vânzarea terenului şi imobilelor C1 şi C2 situate în localitatea Albești, judeţul Argeș, punctul Căpșunica, ca urmare a Hotărârii AGEA nr. 16 din 7 mai 2014. Societatea va fi reprezentată în vederea semnării actului în formă autentificată, de Gheorghe Olaru și Marian Grigore, în calitate de administratori ai SC Forconcid SA. Totodată, raportat la faptul că Adunarea Generală a Acționarilor a SC Forconcid SA nu deține elementele necesare unei analize reale, concludente a situației, respectiv a analizei situației de fapt și de drept a situației societății, își rezervă dreptul ca după analiza lichidatorului judiciar desemnat de instanță, de a emite pretenții sau puncte de vedere asupra modului de conducere, administrare și gestionare a SC Forconcid SA.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe