Sparle si soparle, 15.01.2018

duminică, 14 ianuarie 2018
  • Aflat pe cai mari în lumea afacerilor din judeţul Vâlcea în perioada 1990-2005, fostul om de afaceri şi politician Mihai Persu a ajuns astăzi „la fundul sacului”, cu datorii uriaşe şi cu firmele în faliment. Spre exemplu, SC Siomax SPRL, lichidator judiciar, scoate la licitaţie publică cu strigare, la preţ redus cu 40% faţă de preţul de evaluare, mai multe... mii de perechi de încălţăminte, bunuri proprietatea SC Percom Ind SRL, societate aflată în procedura falimentului în dosarul 1356/90/2016, la Tribunalul Judeţean Vâlcea. Societatea comercială a fost înfiinţată de Mihai Persu, cel care a avut multă vreme afaceri prospere în domeniul fabricării încălţămintei, în domeniul imobiliar (a făcut primele blocuri private de locuinţe din Râmnicu Vâlcea), a fost în primii ani după Revoluţie finanţator al echipei locale de fotbal, ca să nu mai punem la socoteală mandatele de consilier municipal în Râmnicu Vâlcea din partea PSD şi fostul PDL.

 

 

  • Când nu se ocupă de „măgării” pe la Primăria comunei Ioneşti, baronul Constantin Neagoie are preocupări din domeniul „romanticului”, postând pe Facebook, aproape în fiecare zi, câte un citat sau o zicere celebră. Bineînţeles că „vânătorul de oameni” fără Neagoie ia toate aceste citate gata prefabricate, gândite şi scrise de către alţii... Cetatene de onoare!!!

 

  • Deşi a trecut mai mult de o lună, conducerea Oltchim încearcă să muşamalizeze dosarul accidentului mortal produs în 12 decembrie anul trecut?!? Chiar şi ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, a anunţat că va monitoriza atent ancheta privind incidentul soldat cu decesul unui angajat al SC Oltchim SA şi rănirea altuia, în secţia Propenoxid, dar nici până astăzi, Poliţia, Parchetul sau conducerea Oltchim nu au anunţat nimic despre mersul anchetei şi despre vinovaţi. Reamintim că, la data de 12 decembrie 2017, la ora 9.20 a avut loc un incident la SC Oltchim SA - Secţia Propenoxid, la operaţiunea de verificare a unui vas de stocare produse finite. În momentul incidentului, vasul nu era angrenat în fluxul de fabricaţie, fiind supus unui program de verificări tehnice planificate. Din păcate, în urma incidentului, cu toate eforturile depuse de echipele de salvatori, un salariat al societăţii a decedat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe