Sparle si soparle, 11.12.2017

duminică, 10 decembrie 2017
  • Deunăzi, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de conflict de interese de natură administrativă în cazul lui Dumitru Brădeanu, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Racoviţa, judeţul Vâlcea. Acesta a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local prin care s-a aprobat închirierea păşunilor aflate în proprietatea privată a comunei Racoviţa, judeţul Vâlcea, şi ulterior, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Bovine, Ovine, Caprine, Porcine şi Albine Racoviţa a încheiat cu Consiliul Local al comunei Racoviţa, judeţul Vâlcea, contractul de închiriere având ca obiect închirierea păşunilor aflate în domeniul privat al comunei Racoviţa pentru păşunatul animalelor, în suprafaţă de 85,5 hectare. Astfel, Dumitru Brădeanu a încălcat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia, prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

 

  • Foarte bună ideea Primăriei Râmnicului, care, de o săptămână, a amenajat un covor anti-alunecare pe toată lungimea pasarelei pietonale de pe Podul de Fier din zona „Cina” din cartierul Ostroveni. Drept umare a realizării lucrării respective, mulţi locuitori nu vor mai lua... contact cu solul atunci când se va depune zăpada sau va fi ger!

 

  • Administratorul judiciar şi cel special de la CET Govora au operat câteva schimbări la nivelul conducerii societăţii. Concret, Ion Roescu a fost promovat director la Direcţia Producţie. Ludovic Zelici este sef serviciu UIP, Constantin Lăpădat – seful Serviciului Economic, iar Milorad Cumpănăşoiu - director Direcţia Exploatare Minieră. Cu alte cuvinte au ramas doar doua directii in cadrul CET Govora: Productie si Exploatare. Inginerul Coclet, spre marea lui dezamagire, a fost oarecum retrogradat, revenind pe postul de sef la Termoficare.

 

  • Un vâlcean semnalează pe un site de socializare faptul că zeci de tone de gunoi menajer şi resturi de construcţii stau neridicate de mai mult timp în zona „Cărămidă” din Râmnicu Vâlcea, spre disperarea oamenilor locului. Se aude cumva pe la Garda de Mediu Vâlcea?!?

 

  • Consiliul local al municipiului Drăgăşani a validat mandatul de consilier local al doamnei Neagoe Alina Elena, supleant de pe lista Partidului Social Românesc Drăgăşani (fostul partid al lui Mircea Geoană). Menţionăm că, prin Ordinul nr. 335 din 10 iulie 2017 al Instituţiei Prefectului - Judeţul Vâlcea, s-a constatat încetarea de drept a mandatului lui Hiera Matei Ion, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Drăgăşani, ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului pe a cărui listă a fost ales, respectiv PSRO şi declararea vacantă a locului de consilier local ce aparţine PSRO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe