Activități educative la Centrul Eparhial

marți, 31 octombrie 2017

La invitația și cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul în parteneriat cu APOR si cu ISJ Vâlcea continuă seria activităților educative la Centrul Eparhial.

Astăzi, 31 octombrie, a fost organizată o piesă de teatru istorico-religioasă Incursiune istorică în arta educației creștine, în Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic.

Piesa de teatru a fost susținută de către elevii Colegiului de Silvicultură și Protecția Mediului din Râmnicu-Vâlcea sub coordonarea doamnei profesor Alina Țăpescu, secretar al Asociației Părinți pentru Ora de Religie.

Au fost evocați domnitori români, creștini, iubitori de cultură și spiritualitate: Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. La final a fost prezentată activitatea misionară și culturală a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Episcopul Râmnicului și Mitropolitul Țării Românești, Ocrotitorul spiritual al Râmnicului.

Manifestările s-au desfășurat în prezența PC Pr. Cristian Bănuță, Consilier Eparhial, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, inspectori ai ISJ Vâlcea: profesori Roxana Croitoru, Antoanela Mărgărita, Adriana Tăbăcuțu și Romeo Popescu, dar și a peste 130 elevi, directori și profesori din Municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Sursa: arhiepiscopiaramnicului.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe