Chimcomplex are „drum liber” la achiziţia de active de la Oltchim

duminică, 24 septembrie 2017

Societatea Chimcomplex din Borzeşti are „drum liber” la achiziţia de active de la Oltchim, după ce a reuşit să cadă la o înţelegere cu SIF Moldova, care, de ani de zile, bloca în instanţă demersurile pentru cumpărarea Oltchim. Astfel, Chimcomplex şi SIF Moldova au semnat un contract de tranzacţie în scopul stingerii litigiilor existente între părţi, iar litigiile care fac obiectul contractului de tranzacţie sunt: Dosar nr. 1301/110/2016 - anulare Hotărâre AGEA din 14 martie 2016 privind majorare capitalului social şi achiziţia Oltchim; Dosar nr. 3159/110/2017 - suspendare Hotărâre AGEA din 12 iunie 2017 privind achiziţie active Oltchim şi împrumuturi bancare; Dosar nr. 3160/110/2017 - anulare Hotărâre AGEA din 12 iunie 2017 privind achiziţie active Oltchim şi împrumuturi bancare, etc. Înţelegerea s-a făcut ca urmare a faptului că SIF Moldova a vândut integral pachetul de acţiuni deţinut la Chimcomplex Borzeşti, astfel pierzându-şi calitatea de acţionar al societăţii, precum şi datorită faptului că nu este interesată de susţinerea litigiilor iniţiate şi nici nu intenţionează să transfere drepturile litigioase către alţi acţionari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe