Tragedie în Vâlcea: doi muncitori, ÎNGROPAŢI sub un mal de pământ. Unul a murit, celălalt e rănit

joi, 24 august 2017

Doi muncitori care lucrau la sistemul de canalizare din comuna vâlceană Tetoiu au fost surprinși sub un mal de pământ care s-a prăbușit, la o adâncime de circa trei metri, unul dintre ei fiind scos decedat iar altul conștient, cu traumatism toracic.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, muncitorul care a fost scos în viață a fost preluat de un un echipaj SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe de la Craiova.

Persoana care a fost scoasă decedată de sub malul de pământ avea coloana cervicală fracturată iar decesul a fost pronunțat de medicul de la Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea prezent la locul accidentului.

"La ora 16,47, ISU Vâlcea a fost solicitat să intervină pentru salvarea a doi muncitori care au fost prinși sub un mal de pământ în timp ce lucrau la canalizarea din comuna Tetoiu. Un muncitor, în vârstă de 50 de ani, a fost scos conștient și preluat de echipajul SMURD. El este transportat la UPU Craiova pentru investigații suplimentare. A doua persoană, un bărbat de 44 de ani, a fost scoasă fără semne vitale și cu leziuni incompatibile cu viața (fractură coloană cervicală), decesul fiind declarat de către medicul SAJ", a spus Octavian Fulger.

Cele două persoane se aflau la o adâncime de aproximativ trei metri atunci când s-a prăbușit malul de pământ.

Sursă: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe