Festivitate de absolvire la Seminarul Teologic din Râmnicu-Vâlcea

vineri, 26 mai 2017

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a avut loc astăzi, 26 mai, cursul festiv al absolvenților Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.

Cursul festiv a fost precedat de săvârșirea slujbei de Te Deum  de către Părintele Arhiepiscop în Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicoale. Alături de Înaltpreasfinția Sa au fost prezenți părinții profesori ai seminarului, părinți consilieri și slujitori ai catedralei.

În cuvântul adresat absolvenților, Chiriarhul Râmnicului i-a îndemnat pe aceștia să devină mărturisitori prin faptă a învățăturilor aprofundate în cei patru ani de studii, amintindu-le cuvântul Ecclesiastului: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer” (Ecclesiast III, 1). Astfel, a întărit în sufletele lor misiunea la care au fost chemați, aceea de a fi apostoli ai Mântuitorului Hristos, indiferent de slujirea pe care o vor împlini de acum înainte: „Niciodată să nu uitați această chemare pe care v-a făcut-o Hristos Domnul. Biserica are nevoie de voi; are nevoie de mintea și dăruirea voastră sinceră și întru totul devotată slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. Să fiți cinstiți și demni! Să prețuiți darurile cu care v-a înzestrat Bunul Dumnezeu, făcându-le lucrătoare, indiferent de provocările ce vor fi în drumul vieții voastre”.

Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, i-a felicitat pe aceștia pentru rezultatele deosebite împlinite în cei patru ani petrecuți în învățătura și ascultarea Bisericii, binecuvântându-i și rugându-L pe Bunul Dumnezeu să îi ajute la examenele ce vor urma.

În continure, în Sala Iosif Episcopul a Casei Sfântul Ierarh Calinic a avut loc festivitatea de premiere a absolvenților de la clasa de teologie pastorală și clasa de științe sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe