Primarul Florinel Constantinescu anunţă preluarea a două săli de cinematograf în domeniul public al oraşului Călimăneşti

duminică, 26 martie 2017

 

La iniţiativa primarului Florinel Constantinescu, Consiliul Local al oraşului Călimăneşti a aprobat luna trecută preluarea celor două săli de cinematograf, respectiv Sala Cozia cu 266 de locuri din str. Calea lui Traian nr. 782 şi Sala Oltul cu 281 de locuri din str. Calea lui Traian nr. 698, din domeniul privat al statului şi administrare RADEF, în domeniul public al oraşului Călimăneşti şi administrarea Consiliului Local. De asemena, a fost numit reprezentantul oraşului Călimăneşti pentru încheierea şi semnarea protocolului de preluare a celor doua săli de cinematograf. „Existenţa unui impresionant număr de monumente istorice şi de cult, precum şi numărul foarte mare de vizitatori, de turişti, de pacienţi la cură balneară, aşezarea oraşului pe DN 67 (E 81) drum de legătură între Sibiu şi Rm.Vâlcea, a facilitat în mod deosebit turismul cultural şi de pelerinaje. Acest lucru, a condus, în timp, la reabilitarea şi punerea în valoare a mănăstirilor şi schiturilor existente în număr mare pe raza oraşului, la înfiinţarea unei biblioteci publice (Biblioteca A.E. Baconsky), a unei case de cultură şi a două cinematografe. Aceste aşezăminte culturale, împreună cu instituţiile de cult - monumente istorice, au creat o efervescenţă culturală deosebită, au impus oraşul Călimăneşti, ca un loc unde se întâmplă ceva în domeniul culturii. Spre exemplificare, avem manifestari culturale anuale precum Tabăra Naţională de Teatru Florin Zamfirescu, Tabăra Naţională de Pictură Vlaicu Ionescu, Festivalul Naţional de Folclor Cântecele Oltului şi o serie de alte manifestări culturale, cuprinse în programul de activităţi a serviciului de Turism, Cultură, Agrement. Prin proiecte cu finanţare europeană au fost modernizate parcul central din Călimăneşti, parcul izvoare din Căciulata şi traseul de promenadă amenajat pe malul Oltului în zona Căciulata. Se află în stadiul final de implementare proiectul Mirajul Oltului - extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata. Au fost facute demersuri pentru obţinerea finantarii in vederea reabilitarii si modernizarii Casei de Cultură. Oraşul  şi-a schimbat faţă din toate punctele de vedere şi continuă în această direcţie. În acest proces de modernizare a oraşului - staţiune, singurele elemente care fac notă discordantă, nedumeresc şi chiar şochează, sunt cele două săli de cinematograf, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România Film, care nu mai sunt funcţionale de ani de zile, ajungând într- o stare avansată de degradare, fiind practic un focar de infecţie. Cele două săli se află situate, una în aceiaşi clădire cu biblioteca publică A.E.Baconsky, vizavi de parcul central modernizat, şi cealaltă la Căciulata în imediata vecinătate a parcului Caciulata, de asemenea recent  moderizat. Regimul juridic al celor două săli de cinematograf este reglementat de OG 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări prin Legea 328/2006 şi modificată din nou prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2016. Legea 328/2006, a reglementat posibilitatea preluării sălilor de cinematograf de către unităţile administrativ teritoriale, în domeniul public al acestora, împreună cu terenurile aferente şi tot inventarul. În anul 2009, Primăria oraşului a făcut demersurile legale pentru preluarea celor două săli de cinematograf, a purtat corespondenţă cu RADEF, dar în final demersurile au rămas fără rezultat. În noiembrie 2016, a fost emisă Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului 91 pentru modificarea şi completarea OG 39/2005, cu dată de intrare în vigoare 12 decembrie 2016. În articolul II al OUG 91/2016 se prevede că în situaţia sălilor de spectacol cinematografic nepreluate conform Legii 328/2006, preluarea acestora se poate face prin încheierea unui protocol între reprezentantul unităţii administrativ teritoriale şi reprezentantul RADEF, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezenţei Ordonanţe de Urgenţă, în urmă notificării adresate de către UAT Călimăneşti, catre RADEF. Fiind vorba de preluarea unor bunuri în domeniul public al oraşului, precum şi de asigurarea unor resurse financiare pentru consolidarea, reabilitarea şi viabilizarea acestora, se impunea ca demersul de preluare a celor două săli de cinematograf să fie aprobat prin hotărâre a Consiliului Local”, se arată în expunerea de motive semnată de primarul Florinel Constantinescu.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe