Șpârle și șopârle, 13.02.2017

luni, 13 februarie 2017
  • Ar fi trecut aproape neobservată expoziţia de produse culinare organizată în Râmnicu Vâlcea de către staff-ul PNL Vâlcea dacă nu am fi remarcat standul de produse din brânză denumit... „Stâna lu` Buican”. Acum, toată lumea ştie că deputatul Cristian Buican a fost cioban (o preocupare nobilă şi străveche a poporului român), dar aluziile au fost prea subtile ca parlamentarul liberal să îşi dea seama că a fost pus într-o postură hilară chiar de către colegii lui de partid. Mai remarcăm doar că, în conferinţa de presă a PNL Vâlcea, desfăşurată vineri, deputatul Buican l-a copiat de vreo 20 de ori pe „mentorul” său Florin Iordache, fost ministru de tristă amintire al Justiţiei, spunând mereu „Altă întrebare!” Şi nu a fost deloc o glumă.... Singura şansă a deputatului liberal rămâne vizita urgentă... la psiholog.

 

  • Zilele trecute, Primăria Râmnicului a scos la concurs postul vacant, personal contractual, pe perioadă nedeterminată, de director al Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, club creat recent în urma retragerii municipalităţii din acţionariatul CSM Râmnicu Vâlcea. Concursul va avea loc la sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea după următorul program: selecţia dosarelor de concurs 24-27 februarie 2017; proba scrisă în data de 3 martie 2017; proba interviu în data de 9 martie 2017, comunicare rezultate finale concurs în 14 martie.

 

  • În numărul viitor al ziarului vom scrie pe larg despre raportul Curţii de Conturi care îl vizează pe fostul semi-primar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, care, în anul 2015 a adus bugetului local prejudicii şi a creat abateri financiar contabile de circa 50 miliarde de lei vechi.

 

  • Ziarul nostru a declanşat o campanie care vizează numărarea zilelor în care, în mod sfidător şi arogant, deputatul Cristian Buican se agaţă de fotoliul de preşedinte al PNL Vâlcea, în ciuda scorului dezastruos obţinut în judeţ la alegerile parlamentare. Au trecut exact 64 de zile de la scrutinul electoral şi „ciobanul” Buican continuă să rămână preşedinte al liberalilor vâlceni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe