Accidente rutiere în Râmnicu Vâlcea şi Milcoiu

joi, 16 februarie 2017

 

 

În data de 13 februarie, poliţiştii vâlceni au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier în Râmnicu Vâlcea. S-a întâmplat în jurul orei 21.00, când un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din municipiu, a condus un autoturism pe strada Carol I din direcţia nord spre sud. Astfel, a pătruns în intersecţia cu strada Dorin Chiriţă, iar din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga, la pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă spre dreapta, a fost proiectat prin geamul de protecţie al podului şi s-a răsturnat pe plafon, oprindu-se pe Aleea Olăneşti, în dreptul imobilului cu numărul 4. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebal, nivel 0, dar şi a pasagerului aflat pe locul din dreapta faţă, de asemenea primind diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, nivel 0. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase băuturi alcoolice. În acest caz se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând de miercuri, ora 11:30, în judeţul Vâlcea, traficul rutier a fost reluat în condiţii normale pe DN7 Râmnicu-Vâlcea - Piteşti, la kilometrul 163, în zona Milcoiu. Circulaţia s-a desfăşurat pe o bandă, alternativ, dirijată de poliţişti, din cauza unui utilaj agricol care căzuse de pe o autoplatformă. Poliţiştii rutieri din Vâlcea au anunţat că traficul este blocat parţial pe DN 7, la kilometrul 163, pe raza localităţii Milcoiu. Circulaţia se desfăşoară pe o bandă, alternativ, dirijat de poliţişti, între Râmnicu-Vâlcea – Piteşti, după ce un utilaj agricol care a căzut de pe o autoplatformă a blocat două dintre benzile rutiere. Era aşteptată o automacara care să repună utilajul pe platformă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe