Investiții importante în Râmnicu Vâlcea în anul 2017 - prezentate de primarul Gutău

luni, 16 ianuarie 2017

În cadrul primei şedinţe operative ţinută de conducerea Primăriei municipiului pe anul 2017 au fost abordate mai multe subiecte punctuale, care necesitau rezolvări urgente, dar şi unele cu un impact mai amplu asupra comunităţii locale. Dintre acestea din urmă face parte şi solicitarea edilului-şef de a construi bugetul local pe anul 2017 ţinând cont, în primul rând, de proiectele importante avute în vedere pentru acest an: demararea lucrărilor la bretelele de la pasajul ”Tudor Vladimirescu”, realizarea parcului din cartierul Ostroveni, modernizarea Târgului Râureni, amenajarea cimitirului din aceeaşi zonă, finalizarea lucrărilor la Ştrandul Ostroveni şi în zona centrală, modernizarea Arenelor ”Traian”, amenajarea terenului pentru noile locuinţe sociale ce vor fi ridicate în Ostroveni, realizarea parcului dintre Winmarkt şi River Plaza, precum şi a celui de la Liceul Forestier şi, nu în ultimul rând, modernizarea unor artere de circulaţie.

Totodată, primarul Mircia Gutău nu a uitat să felicite echipa de handbal feminin a HCM pentru rezultatele foarte bune obţinute în ultimele două meciuri susţinute.

Cu aceeaşi ocazie, primarul Gutău a mai dispus demararea unei analize în vederea realizării de locuinţe sociale la internatul căminului Liceului Ferdinand, elevii de aici fiind relocaţi la internatul Oltchim, iar la ”Ferdinand” urmând să fie mutaţi şi chiriaşii din locuinţele sociale de la Liceul ”Antim Ivireanul”. Rezultatele acestor mutări sunt, pe de o parte, eliminarea găzduirii, în acelaşi imobil, a chiriaşilor de locuinţe sociale cu elevii aflaţi în regim de internat, iar pe de altă parte o mai eficientă utilizare a fondurilor destinate întreţinerii acestor imobile, simultan cu obţinerea unor unităţi locative suplimentare destinate închirierii persoanelor cu probleme sociale. În aceeaşi notă, se va demara mutarea celor două grupe de preşcolari de la Grădiniţa ”Micul Prinţ” de lângă Primăria municipiului la Grădiniţa ”Toţi Sfinţii” din apropiere, micuţii beneficiind astfel de un spaţiu mai generos, clădirea astfel recuperată urmând să fie utilizată de către departamente ale administraţiei locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe