|miercuri, octombrie 21, 2020
  • Follow Us!

SENZAŢIONAL! Poliţia Vâlcea îi învaţă pe adolescenţi cum să-şi securizeze conturile de… facebook! 

facebook_33748000

Informarea adolescenţilor privind comportamentul pe care trebuie să îl adopte în mediul virtual este principalul subiect de interes pentru această generatie.

Considerăm că este util să oferim aici câteva sfaturi privind confidenţialitatea celor ce au cont de membru şi folosesc cea mai mare reţea socială din lume, Facebook.

Pentru a evita expunerea informaţiilor personale în spaţiul public şi eventualele probleme ulterioare, vă recomandăm:

  1. 1Verificaţi şi restricţionaţi accesul public la informaţiile din secţiunea “Despre.
    În profilul dvs. public sunt afişate: numele, sexul, fotografia de profil, fotografia de copertă, ID-ul de utilizator şi aşa mai departe. Oricine poate vedea profilul dvs. public, chiar şi persoanele cu care nu sunteţi prieteni/ă pe Facebook sau cele care nu au cont de membru pe Facebook. Pentru a administra informaţiile incluse în secţiunea “Despre“, mergeţi pe pagina de profil, selectaţi fila (tab-ul)Despreşi verificaţi care informaţii sunt publice. Vă recomandăm să restricţionaţi drastic accesul la aceste informaţii, cel puţin la nivelul prieteni.
  2. Verificaţi şi restricţionaţi audienţa viitoarelor postări pe Facebook cât şi a postărilor din trecut. Deschideţi din colţul dreapta-suspagina cu setări

şi selectaţi instrumente pentru confidenţialitate.

În panoul respectiv aveţi posibilitatea să restricţionaţi audienţa la “Cine poate să-mi vadă lucrurile?” şi stabiliţi gradul de confidenţialitate pentru cine vedea postările

dvs. viitoare. Tot acolo, mai jos găsiţi şi opţiunea ce vă permite să limitaţi audienţa postărilor vechi din cronologia dvs. – “Limitează audienţa postărilor vechi din cronologia ta

  1. Nu acceptaţi în lista de prieteni necunoscuţi şi eliminaţi din lista de prieteni persoanele pe care nu le cunoaşteţi personal în realitate.

Când ştergeţi pe cineva din lista de prieteni, persoana respectivă nu va mai putea să vadă informaţiile pe care le arătaţi doar prietenilor, dar pot vedea în continuare postările care au setată audienţa “Public”. Mai mult, aveţi posibilitatea să creaţi mai multe liste de prieteni pentru care să stabiliţi setări diferite de confidenţialitate. Vă recomandăm ca persoanele pe care nu le cunoaşteţi în realitate să le adăugaţi în lista “Utilizatori restricţionaţi

  1. Limitaţi permisiunile de vizualizare a listei de prieteni.
    Pentru a modifica setările de confidenţialitate pentru lista dvs. de prieteni, mergeţi pe pagina de profil şi deschideţi fila Prieteni.

Selectaţi opţiunea Editează confidenţialitatea aflată în meniul din colţul din dreapta sus al secţiunii “Prieteni”

  1. Foarte IMPORTANT: NU permiteţi persoanelor care nu se află în lista dvs. de prieteni să vă urmărească activitatea (restricţionaţi urmăritorii).
    Persoanele care vă urmăresc pot să vadă postările dvs. publice şi primesc notificări atunci când adăugaţi conţinut nou pe Facebook. Folosiţi această setare pentru a restricţiona posibilitatea necunoscuţilor să vă poată urmări. Deschideţi din colţul dreapta-sus pagina cu setări şi selectaţi instrumente pentru urmăritori.
    La prima rubrică de sus “Cine mă poate urmări” selectaţi doar “Prieteni“.
  2. Limitaţi permisiunile de vizualizare ale fotografiilor.
    Pentru a controla confidenţialitatea fotografiilor postate pe Facebook, mergeţi pe pagina dvs. de profil şi accesaţi fila (tab-ul) “Fotografii” dup care daţi click peAlbume.
    Utilizaţi selectorul de audienţă aflat la baza fiecărui album foto pentru a controla cine poate vedea albumul respectiv.

ATENŢIE!
Anumite albume, cum sunt cele cu fotografii de copertă şi cele de profil etc. sunt permanent publice, dar puteţi modifica confidenţialitatea fotografiilor aflate în aceste albume individual. Pentru asta accesaţi oricare dintre albumele foto şi accesând individual fotografiile puteţi modifica confidenţialitatea acestora utilizând selectorul de audienţă aflat în colţul dreapta sus.

  1. Limitaţi etichetările (tag-urile) şi verificaţi permanent conţinutul în care aţi fost etichetat de persoanele aflate în lista dvs. de prieteni.Deschideţi din colţul dreapta-sus pagina cu setări şi selectaţi setările pentru cronologie şi etichetare şi verificaţi absolut toate opţiunile disponibile pe pagina respectivă, în special activaţi cele două opţiuni pentru verificarea etichetelor adăugate de alte persoane la postări şi fotografii înainte ca acestea să apară pe Facebook.
  2. Interzice accesul aplicaţiilor la informaţiile contului de Facebook.
    Pe Facebook, numele, fotografia de profil, fotografia de copertă, sexul, reţelele şi ID-ul de utilizator sunt întotdeauna disponibile în mod public, atât persoanelor cât şi aplicaţiilor. În plus, aplicaţiile au acces la lista de prieteni, e-mail, număr de telefon şi la aproape toate informaţiile personale atunci când primesc acces de la utilizator, iar de cele mai multe ori utilizatorul nu acordă atenţie acestor aspecte şi permite accesul la informaţiile sale personale fără să-şi dea seama.
    Pentru a verifica ce aplicaţii au acces la contul dvs. de Facebook, deschideţi din colţul dreapta-sus pagina cu setări şi selectaţi din stânga uneletele pentru setările aplicaţiilor.

Pe această pagină aveţi posibilitatea să verificaţi, să modificaţi şi să interziceţi complet accesul aplicaţiilor la informaţiile contului dvs. de Facebook.

  1. Interziceti distribuirea informaţiilor personale către aplicaţiile Facebook folosite de alţii.
    Persoanele care au acces şi pot vedea informaţiile dvs. (cele aflate în lista de prieteni) le pot prelua şi le distribuie fără să ştie atunci când folosesc diferite aplicaţii. În acest fel, chiar dacă o persoană nu foloseşte cu contul său nicio aplicaţiile Facebook (ex: jocuri, concursuri etc.), în cazul în care unul dintre prietenii săi le utilizează, informaţiile personale ale acestuia sunt accesate de aplicaţia respectivă.
    Există însă o setare care vă permite să stabiliţi ce informaţii pot fi preluate de aplicaţiile preluate de ceilalţi utilizatori Facebook. Pentru asta mergeţi pe acceaşi pagină precizată mai sus, mai exact pagina cu setări şi selectaţi din stânga uneletele pentru setările aplicaţiilor. Mai jos găsiţi o rubrica “Aplicaţii folosite de alţii“. Debifaţi toate elementele pe care nu doriţi să le poată accesa aplicaţiile terţe, cum ar fi biografia, ziua de naştere, opinii religioase şi politice, fotografiile, notiţele, videoclipurile, actualizările de stare, sau activităţile şi interesele.
  2. Eliminaţi informaţiile contului dvs. din reclamele de pe facebook.
    Facebook foloseşte informaţiile utilizatorilor pentru a afişa reclamă targhetată pe baza conţinutului distribuit de persoanele aflate în lista de prieteni şi a preferinţele acestora. Chiar dacă nu există posibilitatea de a bloca accesul la aceste informaţii personale utilizate de Facebook, există însă posibilitatea de reduce distribuirea acestora. Pentru asta, deschideţi din colţul dreapta-sus pagina cu setări şi selectaţi din stânga Reclame.

În pagina care se afişează modificaţi opţiunile de la primele două rubrici: Site-uri terţe şi Reclame şi prieteni selectând NIMENI.

  1. Restrictionaţi indexarea profilului de către motoarele de căutare.
    Atunci când cineva caută numele dvs. folosind un motor de căutare (Google, Bing etc.), în rezultatele afişate poate să apară şi link către pagina de profil de pe Facebook.
    Există o setare ce vă oferă posibilitatea să interziceţi motoarelor de căutare să afişeze linkuri către

cronologia dvs. de pe Facebook. Deschideţi din colţul dreapta-sus pagina cu setări  şi selectaţi instrumente pentru confidenţialitate.

În partea de jos veţi găsi rubrica “Doreşti ca alte motoare de căutare să afişeze linkuri către cronologia ta?“. Debifaţi elementul din dreptul opţiunii “Permite altor motoare de căutare să afişeze linkuri către cronologia ta” şi confirmaţi în fereastra ce apare pe ecran.

  1. 12Verificaţi cum arată profilul dvs. atunci când este văzut de alte persoane.
    După toate aceste modificări vă recomandăm să verificaţi cum arată profilul dvs. atunci când este văzut de alte persoane. Pentru acest lucru puteţi folosi opţiunea “Vezi ca…” aflată pe pagina de profil, în meniul din colţul din dreapta jos al fotografiei de copertă.

Veţi putea testa cum arată profilul dvs. pentru anumiţi prieteni sau pentru public.

Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea

 

Leave a Response