|marți, octombrie 27, 2020
  • Follow Us!

Obiective ALDE: Modernizarea spitalelor judeţene, crearea unei industrii farmaceutice puternice, creşterea salarizării personalului medical 

tariceanu-lovin

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Obiective ALDE: Modernizarea spitalelor judeţene, crearea unei industrii farmaceutice puternice, creşterea salarizării personalului medical

 

În ultimii ani, sub masca unei politici de austeritate, au fost desfiinţate 67 de spitale din România, însă dacă gândeşti politica de austeritate raportându-te la viaţa omului este ca şi cum l-ai condamna la moarte fără somaţie. De aceea, consider că sistemul sanitar trebuie resetat şi repus din temelii. Cum? Printr-o finanţare de la buget, prin crearea unor noi spitale în zone cu o populaţie mare sau în zonele turistice. Să luăm ca exemplu Staţiunea Vidra acolo unde an de an vin mii de turişti pentru a practica sporturi de iarnă însă, la ora actuală spitalul din Brezoi nu dispune de dotările necesare pentru a se interveni prompt în cazul unor accidente majore. De aceea, la Brezoi, spitalul trebuie modernizat fiind necesare dotări şi secţii pentru a veni în întâmpinarea tutoror problemelor de natură medicală care pot apărea mai ales că zona pe care o deserveşte se află în plină dezvoltare din punct de vedere turistic. Nu trebuie să gândim pentru azi, ci trebuie să gândim pentru mâine, iar ALDE face acest lucru!

Este necesar elaborarea un program de modernizare a infrastructurii şi dotare cu aparatură a spitalelor judeţene de urgenţă, iar specialiştii ALDE se ocupă de acest lucru. Totodată, susţinem apariţia Caselor de Asigurări Private de Sănătate care să ofere pachete de servici medicale alternative la cele oferite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar în acest fel putem discuta practic despre reinventarea modelului social European. De fapt, parteneriatul între sectorul public şi cel privat în domeniul social presupune, în afara unei strânse colaborări, o combinare a avantajelor specifice sectorului privat, mai competitiv şi eficient, cu cele din sectorul public, mai responsabil faţă de societate privind cheltuirea banului public. Într-un asemenea context, scopul parteneriatului public-privat vizează atât creşterea satisfacţiei asiguratului şi sporirea gradului de acces la servicii al acestuia, cât şi creşterea profitabilităţii investiţiilor realizate de către asigurat şi asigurător.

Un alt punct important al programului nostru pe care dorim să-l aducem la cunoştinţă este cel care pune accentul pe medicina de familie pentru ca aceasta să fie un prim filtru important în selecţia problemelor medicale. Aici trebuie să existe o responsabilitate deopotrivă a pacientului şi mai ales a medicului pentru prevenţie şi tratarea unor afecţiuni în ambulatoriu. În opinia noastră, toate spitalele din România trebuie să fie dotate cu aparatură şi laboratoare de analiză perfomante pentru ca pacienţii să nu mai fie nevoiţi să scoată bani din buzunar atunci când sunt trimişi prin oraş pe la tot felul de clinici particulare care sunt dotate cu centre moderne de logistică şi imagistică.

ALDE îşi doreşte constituirea Companiei Farmaceutice cu capital de stat prin gruparea fabricilor de medicamente la care statul este acţionar pentru că, la ora actuală, fabricile din România produc în general medicamente generice, fără să aibă cheltuieli de cercetare şi dezvoltare comparabile cu liderii mondiali, iar noi dorim ca situaţia actuală să fie schimbată.

Sunt bine ştiute probleme cu care se confruntă sistemul nostru de sănătate care este de-a dreptul bolnăvicios, mai ales în privinţa exodului medicilor şi asistenţilor şi vă dau un exemplu. În sudul României există spitale care colaborează cu medici din Bulgaria, care trec Dunărea şi asigură linia de gardă. În acest moment, personalulul angajat într-un spital public este plătit inadecvat şi este obligat să lucreze în condiţii care contravin reglementarilor legale. Ca să nu mai vorbim de condiţiile în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea tinerii medici sau asistenţi care au fost de acord să îşi desfăşoare activitatea în altă parte decât localitatea de domiciliul. De aceea, ALDE consideră că este nevoie de alocarea unei cote din construcţiile de locuinţe realizate prin programul ANL pentru medici şi asistenţi. Şi nu în ultimul rând, să nu uităm că este imperios necesară o creşterea a salarizării personalului medical şi a personalului din unităţile sanitare cu paturi pentru că, în cazul în care nu vor fi stimulaţi să rămână în ţară, exodul acestora va continua.

 

Dumitru Lovin,

candidat ALDE Vâlcea pentru Camera Deputaţilor

(Material comandat de ALDE Vâlcea, cod – 35648065, realizat de SC Vila Press SRL)

Leave a Response