Furturi din magazine şi de la persoane fizice la Brezoi, Stoileşti şi Drăgoeşti

duminică, 18 decembrie 2016

 

Doi copii, cu vârste de 13, respectiv 11 ani, din Brezoi, au ajuns de mână cu părinţii la Poliţie pentru a da explicaţii cu privire la un furt comis pe raza oraşului în care minorii sunt principalii suspecţi. Se pare că cei doi, fără nici cea mai mică frică, au dat spargerea într-o societate comercială şi au luat cu ei tot ce le-a fost la îndemână. Au furat sticle cu băutură, cafea şi diferite unelte, în valoare de 10.000 de lei. S-au făcut verificări, astfel că oamenii legii au stabilit că minorii sunt principalii vinovaţi de infracţiunea de furt. În continuare, în acest caz, se efectuează cercetări, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis infracţiunea de furt calificat. Cele două hoaţe care au acţionat în cursul zilei de marţi, în Stoileşti şi Drăgoeşti, reuşind să jecmănească două persoane, au fost identificate de poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni. Este vorba de două femei, cu vârsta de 46 de ani, respectiv 27 de ani, ambele din Craiova, judeţul Dolj. Reamintim că cele două, folosindu-se de pretextul că doresc să cumpere diferite produse alimentare şi profitând de neatenţia proprietarilor, au furat sume de bani. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Pentru prevenirea furturilor de acest gen, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea vă recomandă: n Evitaţi persoanele care vin la uşa dumneavoastră, sub pretextul că doresc să vândă sau să cumpere diferite produse! Nu puţine au fost cazurile când, profitând de naivitatea unor persoane, diverşi „vânzători” de diferite bunuri au acţionat într-un moment de neatenţie al locatarului! (ex: până una dintre persoane îi prezenta victimei ceva produse, cealaltă „avea nevoie” de toaletă şi profita pentru a sustrage diverse bunuri); Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi! Vi se pare întâmplător faptul că se comit multe spargeri în locuinţe în care hoţii găsesc sume destul de frumoase de bani?? Nu este deloc aşa! Ei acţionează „la pont”, adică ştiu dinainte că în unele locuinţe există bani: dintr-un împrumut tocmai contractat, din vânzarea unor bunuri, depozite la domiciliu etc. Aşadar, nu discutaţi despre planurile dumneavoastră financiare, nu ştiţi niciodată unde va ajunge respectiva informaţie! Atenţie şi la prietenii copiilor dumneavoastră care vă frecventează locuinţa! Dacă, din diferite motive, aţi primit în casă persoane necunoscute, nu le daţi posibilitatea să afle unde păstraţi banii sau alte valori şi nu le lăsaţi fără supraveghere în nici un moment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe