Mircia Gutău, mai tare ca Moș Crăciun! 12 orfani au primit locuinte de la Primaria Ramnicului!

marți, 29 noiembrie 2016

Moş Crăciun a sosit pentru 12 tineri, proveniţi din casele de copii.

Pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament, ieşirea din sistem, devine o adevărată luptă pentru supravieţuire. În primul rând lupta se dă cu mentalităţile celor din jur, mai ales în găsirea unui loc de muncă. Apoi, dacă printr-o minune, se angajează urmează o altă luptă, cea a acoperişului deasupra capului. Foarte puţini înţeleg ce este în sufletul acestor tineri, care au fost pedepsiţi să traiască într-un sistem social, care nu oferă prea multe şanse de integrare în societate. Dar despre asta s-a vorbit şi se va mai vorbi.
Acum să fiu sincer, în primul rând cu mine. Niciodată nu mi-am închipuit că voi asista la o minune, chiar înainte de Crăciun, şi mai ales să fie posibilă datorită lui Mircia Gutău. Waw. Probabil mulţi vor exclama. Dar acum trebuie să fiu pragmatic şi corect, totul a fost posibil datorită faptului că Mircia Gutău nu s-a implicat în stabilirea şanselor celor care aveau nevoie de o locuinţă.
Gutau

Spun asta pentru că existau zvonuri în piaţă cum că Mircia Gutău v-a avea grijă de cei care l-au sprijinit în campanie, iar pentru cei de la casele de copii nu v-a exista nici-o şansă să obţină o locuinţă, cât el va fi edilul acestui oraş. Sincer şi eu am împărtăşit aceeaşi idee. Dar m-am înşelat.

Mircia Gutău, mai tare ca Moș CrăciunNu vreau să-i aduc osanale şi departe de mine acest gând, dar trebuie să recunosc că, indiferent de disputele electorale avute, Mircia a dovedit că este un profesionist şi că lupta electorală e una şi alta e soarta unor tineri care nu aveau nici-o vină în această dispută. Credeţi-mă că au fost emoţii mari pentru aceşti tineri, aproape zilnic veneau şi îmi transmiteau sentimentul de nesiguranţă că, nici de data aceasta, nu vor intra în calculele obţinerii unei locuinţe. Trebuie precizat că toţi cei 12 tineri au studii, au un loc de muncă stabil şi sunt respectaţi în societate.

Acum am posibilitatea să-i transmit public lui Mircia Gutău, scuzele mele pentru toate jignirile aduse în ultimul timp, toate pe fondul unor erori grave judiciare, confirmate până la urmă şi de CEDO. Am spus şi într-o emisiune la TV că dacă CEDO va constata erori în judecarea lui, atunci îmi voi cere scuze. Îţi mulţumesc Mircia Gutău în numele tuturor tinerilor pentru această mare bucurie pe care le-ai oferit-o înainte de Sărbătorile de Crăciun.

Mihai Ghebrea – preşedintele Asociaţiei Orfanilor din Casele de Copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe