Primarul Ștefan Bogdan din Băbeni organizează Festivalul Folcloric Pastoral “La izvorul dorului”

sâmbătă, 27 august 2016

Cea de-a 45-a ediţie a Festivalului folcloric pastoral “La izvorul dorului” va avea loc anul acesta în perioada 2-4 septembrie, cu o săptămână mai târziu decât erau obişnuiţi locuitorii oraşului Băbeni, din cauza suprapunerii perioadei tradiţionale a evenimentului (sfârşitul lunii august) cu ziua localităţii componente Răşinari - scrie saptamana.net. Şi anul acesta, organizatorii au pregătit un program bogat de manifestări, din care nu vor lipsi parada portului popular din diferite localităţi ai căror reprezentanţi sunt invitaţi şi spectacolele de muzică folclorică susţinute de îndrăgiţi rapsozi.
Ştefan Bogdan a decis ca primăria să organizeze acest eveniment în aşa fel încât de afluxul de participanţi să profite în special firmele locale de comerţ. “Astfel de sărbători sunt pentru bucuria oamenilor din localitate, în primul rând. Ne dorim ca, prin aceste măsuri, să contribuim la satisfacţia lor prin preţuri mai mici la produsele ce vor fi oferite spre vânzare. Luăm în calcul şi stabilirea unei taxe mai mici faţă de anii anteriori pentru comercianţi”, a declarat edilul.
Ca de obicei, sărbătoarea va avea loc în Parcul Zăvoi, pe care administraţia publică locală se pregăteşte să îl modernizeze cu fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe