Accesul la Ştrandul Ostroveni, gratuit după ora 18.00

luni, 11 iulie 2016

Cu ocazia şedinţei operative condusă luni dimineaţa de primarul Mircia Gutău, au fost trasate mai multe direcţii de acţiune pentru perioada imediat următoare: refacerea de către DADP a drumului spre Biserica Feţeni, intensificarea acţiunilor de menţinere a curăţeniei la Ştrandul Ostroveni – vizitat, duminică, 10 iulie, de peste 6.000 de amatori de plajă, repararea treptelor deteriorate şi refacerea băncilor din Scuarul Revoluţiei, urgentarea lucrărilor la unităţile de învăţământ din oraş astfel încât acestea să se încheie până la data de 1 septembrie şi o mai bună întreţinere a locurilor de joacă din Râmnic cu un accent pe spaţiul din zona ”Cina”. Alte dispoziţii au vizat acţiuni cu o perspectivă mai largă: demarea procedurilor pentru modernizarea drumului de acces până la Biserica Mânăstirii Antim din Troianu (ce va fi sfinţită în această toamnă de Patriarhul Daniel şi Patriarhul Antiohiei), o acţiune de sterilizare a câinilor fără stăpân ce va duce la reducerea semnificativă a numărului acestora, iniţierea unei hotărâri de Consiliu Local în baza căreia accesul la Ştrandul Ostroveni să fie gratuit după ora 18.00 pentru toate categoriile de vizitatori, crearea unui post de poliţie în Nord şi extinderea sistemului de supraveghere video pe străzile din zonă, introducerea sistemului de colectare a deşeurilor prin containere îngropate sau includerea în proiectul de modernizare a Arenelor ”Traian” a unor spaţii care să fie utilizate pentru activităţi administrative permanente, astfel încât această investiţie să fie cât mai eficientă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe