Remus Grigorescu vrea să reabiliteze Casa Olănescu și să o transforme în centru ecumenic și istoric!

luni, 16 mai 2016

Îmi doresc să readuc în vizorul tuturor, frumoasa istorie a Râmnicului și am în plan că până la 20 Mai 2018, o dată cu sărbătorirea a 630 de ani de la prima atestare documentară a orașului, în colaborare cu Arhiepiscopia Râmnicului, să reabilitez Casa Olănescu și să o transform într-un centru ecumenic și istoric. Se vor regasi acolo cele mai vechi cărți cu tentă intorica și laică și în același timp vom crea un centru de informare turistică ecleziastică pentru Județul Vâlcea.
Pe data de 20 Mai, Râmnicul își serbează ziua, mai exact prima atestare documentară a orașului. În 1388, Mircea cel Bătrân, întărea printr-un hristov mai multe moșii Mânăstirii Cozia, printre care și cea de la Inătesti. Lăcașul Inătesti a funcționat ca paraclis pe moșia boierului Olănescu, moșie care ne-a lăsat mai multe dovezi inestimabile ale istoriei, printre care și Casa Olănescu, simbol al Râmnicului, conac boieresc lăsat în paragină de administrațiile precedente.
Râmnicu Vâlcea a fost până în anii 60, unul dintre cele mai frumoase târguri ale Olteniei de sub munte, prin multitudinea de case boierești, prin boema vâlceană, cea care l-a inspirat pe Caragiale, multe dintre schițele sale având la bază spiritul orașului de sub poalele Capelei, culminând cu celebra piesă "O scrisoare pierdută".
Fiți alături de mine!
Remus Grigorescu, candidat ALDE la Primăria Râmnicu Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe