Corul ,,Rubato'', concert la Sala ,,Lahovari’’ a Filarmonicii ,,Ion Dumitrescu’’ din Rm. Vâlcea

duminică, 8 mai 2016

Corul ,,Rubato'', ansamblu cameral de tineret format din tineri muzicieni, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, vă invită joi, 11 mai 2016, ora 18:00, în Sala ,,Lahovari’’ a Filarmonicii ,,Ion Dumitrescu’’ din Rm. Vâlcea, la un concert cu repertoriu închinat sărbătorilor Pascale,intitulat „Hristos Anesti'', în cadrul concertului veți putea asculta și Corul Seminarului ,,Sf. Nicolae’’ din Rm. Vâlcea, sub mana dirijorului Codruț Scurtu, un cor de care dirijorul corului, Andrei Stanculescu este legat având în vedere faptul că o perioadă i-a fost și dirijor secund alături de maestrul Gelu Stratulat.
Acesta este al doilea concert pe care Corul ,,Rubato’’ îl susține în Rm. Vâlcea și ,,sunt mândru să recunosc faptul că ne bucurăm de tot sprijinul de care avem nevoie și Vâlcea înca este un centru cultural deschis artei și frumosului.,,
Viziunea membrilor grupului "Rubato" adunaţi de tânărul dirijor Andrei Stănculescu este aceea de a scoate din nou la lumină aceste minunate expresii sufleteşti, atât de potrivite şi de inspirate acutalităţii cotidiene în speranţa că românii de pretutindeni îşi vor redescoperi în primul rând în interiorul lor identitatea, apartenenţa şi moştenirea unei culturi a frumosului.
Sperăm că prin muzică, vom reuşi, să exprimăm măcar generic acel mesaj ce nu poate fi exprimat prin cuvinte, dar poate fi înţeles prin vibraţie, prin muzică în urma căruia să putem medita cu deschidere asupra identităţii şi a legitimităţii noastre culturale şi mai ales asupra nevoii fiecăruia dintre noi de a redescoperi... file de poveste... de mult prăfuite de trecerea atâtor veacuri...păstrate în vatra satului românesc.
Contextul cultural si social in care ne aflăm justifică in totalitate dorința noastra de a promova muzica si cultura românească, într-o societate în care se resimte lipsa acută a identității naționale și a interesului pentru muzica corală in genere. Oferta culturală pe care o oferim este rară pe piața corală națională, suntem un cor de tineret profesionist ce abordează un repertoriu romănesc variat, repertoriu ce începe de la lucrări ale sec. 16 până la opere contemporane prin care, corul nostru promovează tineri compozitori al caror lucrari, din lipsă de interes sau rea voință, sunt ignorate. De asemenea susținem o reîntoarcere la cea ce înseamnă cu adevărat arta corală.
Vă așteptăm cu drag în număr cat mai mare și sper să ne bucurăm împreună de muzica bună pe data de 11 mai!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe