La o familie din Bălcești lumina a venit mai devreme

duminică, 10 aprilie 2016

 

În localitatea Bălcești din sudul județului Vâlcea, trăiesc mai multe familii cu o situație materilă și socială precară. Una dintre ele este familia Croitoru care are șapte copii și în curând va avea opt. Familia trăiește în condiții grele, părinții neavând un loc de muncă, locuind împreună cu cei șapte copii într-o căsuță din chirpici neracordată la curentul electric, construită la marginea pădurii, cu un drum foarte greu accesibil. În ciuda acestor greutăți toți cei șapte copii merg la școală stăbătând mai mulți kilometri pe jos, adesea prin nămol înfruntând vântul, ploaia sau zăpada.

În ceea ce privește hainele și alimentele au fost ajutaţi de mai mulţi enoriași și preoți din parohiile vecine. Faptul că acești copii nu puteau să-și facă temele decât la lumina slabă a lumânării, părea un obstacol de netrecut.

În urma demersurilor realizate de părintele Marian Bădulescu, firma Provatt, prin domnul Lucian Popescu a răspuns apelulului făcut și suportând toată cheltuiala a montat săptămâna aceasta un sistem cu panouri fotovoltaice și astfel, cei șapte copii au acum lumină, televizor și calculator. Ieri la biserică unul dintre copii a mărturisit părintelui: „părinte, Dumnezeu a făcut o minune cu noi...ne-a trimis soarele să ne dea lumină și s-a aprins și becul nostru.”

Mulțumim și ne rugăm ca Dumnezeu să răsplătescă faptele bune ale firmei Provatt, fundației World Vision și tuturor celor ce s-au nevoit să facă posibilă această „minune.”

Pr. Marian Bădulescu

Dă-i un răspuns lui ionel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “La o familie din Bălcești lumina a venit mai devreme”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe