Oricine va avea pregătirea necesară, chiar dacă nu a urmat învăţământul MAI, ar putea deveni angajat al MAI, la Poliţie, Jandarmerie, Pompieri.

În următoarele trei luni, Ministerul Afacerilor Interne va organiza un nou concurs pentru aproximativ 3.000 de posturi, în special pentru poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri,din sursă externă, ceea ce înseamnă că nu sunt neapărat absolvenţi ai universităţilor sau şcolilor postliceale ale MAI, precizează News.ro. Dintre cele 3.000 de posturi, peste 1.100 sunt pentru reîncadrarea foştilor poliţişti sau cadre militare care au intrat în rezervă sau au fost disponibilizate.

În acest moment, deficitul de personal din MAI a ajuns la peste 12.000 de posturi, iar peste 2.800 de angajaţi ai MAI sunt suspendaţi sau detaşaţi la alte instituţii. La sfârşitul săptămânii trecute, au fost ocupate peste 800 de posturi din cele o mie scoase la concurs pentru subofiţerii cu studii superioare care au dorit trecerea în corpul ofiţerilor, potrivit oradestiri.ro.

Pentru a putea participa la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:

– cetăţenia română şi domiciliul în România;
– să cunoască limba română scris şi vorbit;
– capacitate deplină de exerciţiu;
– „apţi” din punct de vedere medical, fizic şi psihic; verificările privind starea de sănătate medicală, fizică şi psihică vor fi efectuate de către structurile de specialitate ale MAI;
– să aibă vârsta de minim 18 ani împliniţi;
– să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează;
– să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
– să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, cu excepţia situaţiilor în care a intervenit reabilitarea;
– să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
– să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
– să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului („nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic”);
– să îndeplinească condiţiile specifice pentru ocuparea prin concurs a funcţiei publice cu statut special.

Toate celelalte date referitoare la probele de concurs, la tematică, bibliografie, precum şi la calendarul de desfăşurare al concursului, vor fi aduse la cunoştinţa celor interesaţi, prin anunţurile de organizare a concursurilor, anunţă politiaromana.ro.