ÎNCĂ O SĂPTĂMÂNĂ PÂNĂ CÂND ÎNCEPE CALVARUL FUMĂTORILOR!

sâmbătă, 12 martie 2016

Autoritățile au decis cine poate aplica sacțiuni celor care fumează în spații publice: Poliția Locală nu o poate face!

Promulgată de președintele Iohannis și publicată ulterior în Monitorul Oficial la începutul lunii februarie, Legea care interzice fumatul în spațiile publice intră în vigoare pe 17 martie. Așadar, în mai puțin de o săptămână, fumătorii vor întâmpina o mare problemă: nu vor mai putea să-și aprindă țigările în cluburi, discoteci, restaurante sau locuri de joacă, dar nici lalocurile de muncă! Nu se mai fumează înșcoli, în spitale sau în instituții de protecția copilului sau în mijloacele de transport în comun. Singura excepție se face în cazul deținuților din zonele de maximă siguranță ale penitenciarelor din România.

Ceea ce trebuie să înțeleagă fumătorii este faptul că legea se aplică în absolut toate situațiile și că nu există excepții de la regulă. E-adevărat, au fost unele probleme care au vizat în special discriminările care se fac între anumite categorii de fumători, dar până la urmă toată lumea a înțeles scopul major al legii. De asemenea, s-a rezolvat și o altă mare problemă, și anume cea a definiției „spațiului public închis”. Practic, spațiu închis este considerat perimetrul folosit în colectiv, de mai multe persoane în același timp, proprietate publică sau privată, care are un acoperiș, cel puțin doi pereți, indiferent dacă sunt definitivi sau temporari.  Autoritățile au lămurit și problema termenului de „loc de muncă”, acesta fiind, la fel ca și în cazul spațiului public, un perimetru cu un acoperiș și minim doi pereți, totul într-un cadru reglementat de legislația referitoare la securitatea muncii.

Interesant este că interdicțiile apar și în cazul persoanelor care intenționează să fumeze țigări electronice în mijloacele de transport.

Există însă și câteva vești bune pentru fumătorii înrăiți! Ei vor putea să-și aprindă țigările dacă restaurantele sau cluburile unde merg le pun la dispoziție spații special amenajate, complet izolate de restul spațiului public, dar nu mai mari de 50% din suprafața totală a localului. Interesant este că vicioșii nu-și vor petrece prea mult timp în aceste încăperi pentru că teoretic, acolo nu au voie decât să fumeze, și atât!

Și acum, vestea cea mai nouă este aceea că autoritățile au decis cine va fi responsabil cu aplicarea legii antifumat. Așadar, printr-un ordin emis joi de ministrul Afacerilor Interne, vor putea constata și sancționa abateri de la această lege polițiștiiMAI, cei de la Poliția de Frontieră, jandarmii și angajații din cadrul Inspectoratelor pentru situații de urgență. Așadar, cel puțin în zona spațiilor interioare, Poliția Localănu are atribuțiuni în această problemă. Poate, în cel mai bun caz, să sesizeze una dintre instituțiile de mai sus.

Să mai spunem că, în funcție de numărul abaterilor, sancțiunile, în cazul persoanelor juridice, pot pleca de la 500 de lei, dar pot ajunge până la 15.000 de lei și chiar închiderea unității. În cazul persoanelor fizice, amenzile sunt cuprinse între 100 și 500 de lei, iar organele de control abilitate vor urmări în special spațiile considerate „locuri de muncă”, acolo unde, se știe foarte bine, se fumează la întâmplare. (http://ro.blastingnews.com/)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe