Famiglia Bogheanu, poate cea mai bogata din Oltenia, detine un adevarat "tezaur"

luni, 16 noiembrie 2015

Marilena Bogheanu

Famiglia Bogheanu, poate cea mai bogata din Oltenia, detine un adevarat "tezaur" (monitorizat discret), ce l-ar face invidios si pe bunul prieten al madamei, fostul ministru de finante Darius Valcov. Cateva "superlative biografice" ale doamnei: 1. Peste 16 ani in fruntea institutiei, an pe care dansa il considera "jubiliar" si musai trebuie sarbatorit cu fast. 2. Singura persoana care isi stabileste si isi aproba singura salariul "modest" de 8000 EUR / luna. Organismul de conducere CDR se multumeste cu masa copioasa pe care o organizeaza doamna, singura problema a madamei fiind locatia unde se organizeaza marea "crapelnitza", pardon sedinta. Daca sunt intrebati ce au votat nici macar nu recunosc ca s-a tinut sedinta dar'mite sa stie ce sume au aprobat si mai ales pentru ce. Doamna le trece proiectele iar dansii ridica mana fara sa-i intereseze ce aproba. 3. Doctor in stiinte economice in stilul "dottore Ponta", autoarea unui plagiat rasunator (plagiat 90%) in mediul academic craiovean. Ca o paranteza, titlul este de doctor in stiinte economice, desi doamna Bogheanu este absolventa a facultatii de Mecanica !? Famiglie de traseisti politic, doamna initial la PSD - a fost angajata de fostul presedinte al Consiliului Judetean, Voiculescu - apoi a trecut la PDL fiind o apropiata a lui Marijean, acum a revenit la PSD; sotul membru PNL - fost consilier al lui Varujan, actualmente sef serviciu in BNR-ul lui Mugur Isarescu. Indiferent de cine vine la putere, madama este pe cai mari, nimeni nu o deranjeaza nici macar cu un control. "Averea marelui si vesnicului guvernator Mugurel este verificata de ANI. Sa verifice si plantatiile de vie ale firmei familiei Isarescu SC MAR SRL Dragasani - beneficiara de fonduri europene nerambursabile prin Programul Operational Regional 2007-2013 de la ADR Sud-Vest Oltenia, unde este sefa Bogheanu M, al carei sot este sef serviciu in BNR." Acesta este doar un citat din zecile care apar in presa locala la adresa doamnei Bogheanu. Famiglia se bucura atat de protectia lui Mugur Isarescu cat si a IPS Irineu, mitropolitul. Umbla vorba prin institutie ca acesta ar fi miruit-o personal cu celebrul "mir anticatuse" care in Parlament face minuni. Legendele urbane din Craiova spun că doamna Bogheanu şi famiglia au fost şi sunt protejaţi de oameni cu greutate din ministere altfel nu se explica pasivitatea de care dau dovada institutiile statului.

> Smecherii la scara mare cu fonduri europene, Sefa ADR SV Oltenia, Marilena Bogheanu, taie si spanzura.

Deşi numele directoarei A.D.R. este asociat în permanenţă printre olteni cu sintagme gen fraudă, corupţie, abuz, comportament discreţionar, faptul a rămas la nivel de constatare ce tinde să intre în regulile de normalitate a jocului.

Salarizare după merit, decisă personal

Pericolul acestei pasivităţi ne afectează pe toţi, în măsura în care reuşim să înţelegem consecinţele blocării fondurilor de către U.E., în măsura în care spargem cadrele unei mentalităţi fatalist victimizante: „toţi sunt la fel, toţi fură, nu se poate face nimic”. Toţi spun că în instituţia lor se petrec lucruri dubioase însă preferă să-şi păstreze anonimatul şi să se resemneze ca dinaintea unei catastrofe. Credeam că românilor le-a dispărut frica de represalii şi că exprimarea nemulţumirii faţă de diverse carenţe instituţionale a devenit un automatism firesc.
Cauţionarea acestor derapaje va conduce însă la alimentarea hidrei lăcomiei, la încurajarea abuzurilor, la sfidarea normelor morale şi legale; ce legislaţie europeană, ce stat de drept când A.D.R.-ul şi-a creat singur regulile ce rimează permanent cu interesele directoarei sau patroanei Bogheanu.
Aşa se explică şi faptul că, ajungând autoritate supremă, intangibilă, insaţiabilă şi deloc apreciată, a fost „obligată”, să-şi acorde şi aprobe singură măririle de salariu, sporuri şi stimulente, după o îndelungată şi profundă analiză cu propria-i conştiinţă, concluzionând kantian asupra imperativului categoric: „pentru că merit!”. Şi credeţi-mă că merită 20.000 de lei pe lună fiindcă nu-i uşor să-ţi acoperi permanent spatele.

 

Relaţii prin obligaţii

Criteriul direcţionării contractelor încheiate de Agenţie către anumite firme se bazează pe afinităţi elective (cazul Oanei Gherghinescu, care a contractat servicii de evaluare independentă de proiecte şi elaborare de studii regionale de peste 200.000 de lei), sau pe competenţă, în susţinerea intereselor Marilenei Bogheanu (cazul S.C. Tour Impex Mapamond, patronată de Nicola Marian, care a încheiat cu A.D.R. Sud-Vest Oltenia nenumărate contracte de achiziţie publică de bilete de avion, servicii cazare, organizare seminarii), faptele bune fiind de regulă răsplătite probabil.
Şi cum o relaţie cultivată la timp în curtea administraţiei locale nu strică, au ajuns sub umbrela proiectelor (sau proiecţiilor) sale viceprimarul Craiovei, Cristina Calangiu, consilierul local Pavel Badea sau fostul vicepreşedinte Dan Mogoş, rude apropiate ale acestora fiind sprijinite, consiliate atât în obţinerea finanţării cât şi în implementarea proiectelor.

Amenzi personale, decontate din bugetul ADR

Abilităţile doamnei Bogheanu sunt inepuizabile şi în născociri plastografice. Nu ştim dacă preşedinţii celor cinci consilii judeţene au cunoştinţă de faptul că au semnat prin telepatie modificările Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Agenţiei din 2009, cert este că, beneficiind şi de asigurările de (i)legalitate ale consilierului juridic Lavinia Creţu, a considerat un detaliu minor şi inutil convocarea unei şedinţe a C.D.R., care să aprobe şi semneze aceste schimbări, când ea este omniprezentă şi omnipotentă în toate funcţiile.
Şi cum Agenţia a devenit proprietate a directoarei era firesc ca amenzile de cca. 30.000 de lei, primite în nume personal, să fie decontate din bugetul A.D.R. (vezi decizia Tribunalului Mehedinţi în favoarea numitei Abagiu Minela). Avertizăm astfel poliţiştii să nu afecteze bugetul statului prin eventuale contravenţii aplicate în trafic Marilenei, căci imediat îşi va semna decontarea din fondul de premiere al Agenţiei.
Napoleonul fondurilor nu se împiedică de termeni precum conflict de interese, ea este şi angajat şi angajator într-un proiect finanţat prin POSDRU, prin tehnica dedublării sau a uitatului în oglindă ea comandă ca director şi execută ca salariat şi e firesc ca răsplata să fie pe măsură.

Sediu nou şi inutil pentru ADR. De ce?

Şi cum nu putea fi unicul salariat la nivelul proiectului, latura dominantă a personalităţii sale a decis angajarea pe bază de concurs de „ochi frumoşi” (sau recunoscători) a întregii echipe din cadrul aplicaţiei.
Aerul impur pe care îl degajă în instituţie s-a dilatat ocupând încă un spaţiu, din strada Unirii nr. 86, pentru care A.D.R. plăteşte o chirie lunară de 2150 de lei, pe care de fapt nu l-a utilizat niciodată deşi au fost cheltuite fonduri europene pentru dotarea cu mobilier şi echipamente.

Hăţiş de interese

Metoda fusese patentată deja şi nu implica riscuri, fiind aplicată în cazul angajării fiului directoarei Departamentului Afaceri Internaţionale din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, Magdalena Mihai ca răsplată pentru că i-a oferit un post de lector chiar în structura pe care o conduce şi îi prefabrică lucrarea de doctorat. Urmează la rând Florea Inocenţiu, ginerele profesorului Marcel Drăcea, căci şi el o ajută pe doamna în activităţile academice de înaltă ţinută intelectuală derulate la Universitatea din Craiova (beneficiar de serviciu al fondurilor comunitare păstorite de Marilena Bogheanu).
Administrator eficient al unei reţele construite pe criterii de complicitate, afinităţi şi interese, directorul A.D.R. şi-a extins plasa de siguranţă şi după alte angajări discutabile: cumnata fostului primar, actualul senator Mărinică Dincă, soţia fostului viceprimar, actual consilier local, Teodor Sas, fiica aceleiaşi Ileana Măjină. În cazul ultimei, schimbul de mame a fost benefic, fiecare promovând-o şi susţinând-o în funcţii de conducere pe fiica celeilalte după ce a angajat-o în ograda sa.
Abilităţile de slujitor fervent şi le-a exersat cu deasupra de măsură şi în cazul propulsării în zona contractelor de management şi consultanţă a firmei Coridor Financial S.R.L, controlată de Bobi Voiculescu, odrasla fostului preşedinte al C.J.Dolj, Ion Voiculescu, nimeni altul decât autorul numirii sale în funcţia de director A.D.R.

Politica fricii

Cine comentează la A.D.R. riscă imprevizibile măsuri disciplinare. Oamenii se tem, chiar dacă nu au de a face cu un satrap sanguinar care urlă apocaliptic ci cu unul mai degrabă lunecos care restructurează  interesat, cum e şi cazul Desdemonei Popescu şi Danielei Fundeanu, sancţionate şi concediate fără motiv şi care îşi caută şi azi dreptatea în instanţă.

Confuzia integrării a plasat-o în centrul vârtejului, într-o funcţie pentru care nu are anvergura necesară şi, ca toţi oamenii care se smintesc de la prea mult succes, chimia personajului s-a modificat dramatic în ultimii ani. Cum să explicăm această derută a identităţilor? Montaigne în veacul său vorbea despre „instabilitatea naturală” a moravurilor noastre: „felul nostru obişnuit este de a merge după înclinaţia poftei noastre, după cum ne poartă vârtejul împrejurărilor”, însă de aici până la nestatornicia care dinamitează discernământul şi buna-cuviinţă este cale lungă.
Aşteptăm trezirea din somnul dogmatic a instituţiilor îndrituite să facă puţină ordine în hăţişurile nebuloasei Bogheanu.

NOTĂ: Materialul prezentat mai sus este rodul colaborării Departamentului de Investigaţii împreună cu actuali şi foşti angajaţi ai ADR SV Oltenia. Faptele prezentate constituie indicii ale unor posibile încălcări ale legislaţiei, drept pentru care este de datoria organelor abilitate să facă lumină în acest caz. Menţionăm că un punct de vedere al doamnei Bogheanu nu am putut obţine în timp util, dumneaei aflându-se într-o vizită de lucru în China.

(Surse:teiadna.ro, www.monitoruldeoltenia.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe