Compania imobiliară NEPI vrea să construiască un centru comercial în Râmnicu Vâlcea

luni, 2 noiembrie 2015

 

Compania de dezvoltare imobiliară NEPI are în plan să construiască un centru comercial în Râmnicu Vâlcea, după ce a semnat un precontract pentru achiziţia unui teren de 12 hectare în acest municipiu. Informaţia privind achiziţia acestui teren apare într-un raport NEPI pe luna septembrie a acestui an, iar potrivit informaţiilor din piaţă, vânzătorii sunt foşti acţionari ai companiei BelRom, dezvoltator şi proprietar de centre comerciale. „Despre un timeline privind construcţia unui centru comercial în Râmnicu Vâlcea putem vorbi după ce avem confirmări de la mai multe ancore pentru centrul comercial”, a spus Alex Morar, CEO al NEPI, adăugând că preţul pe care compania îl va plăti pentru terenul de 12 hectare din zona fostului CPL Râmnicu Vâlcea este  în linie cu preţul de piaţă pentru oraşe de dimensiunea respectivă. În Râmnicu Vâlcea mai există două centre comerciale, River Plaza al companiei portugheze Sonae Sierra, respectiv Winmarkt al italienilor de la IGD. În 2011, strategiile diferite pe termen scurt şi mediu au dus la separarea acţionarilor BelRom, fapt ce a condus la o împărţire a activelor deţinute pe piaţa locală. Astfel, în timp ce echipa formată din Steven Van Den Bossche şi Kris Carton a păstrat parcurile comerciale din Bacău şi Focşani, dar şi terenurile deţinute în Craiova (unde a fost construit mallul Electroputere Park), Deva şi Râmnicu Vâlcea, grupul condus de Carl Decoopman a rămas în portofoliu cu un centru comercial la Severin (vândut ulterior către NEPI), precum şi terenurile din Botoşani, Piatra-Neamţ şi Roman. NEPI, companie cu active de circa 1,7 miliarde de euro, a înregistrat venituri nete din chirii şi alte venituri din exploatare de aproape 47 milioane de euro în primul semestru, în creştere cu circa 65% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit raportului pe primul semestru. Din portofoliul companiei fac parte proiecte precum Mega Mall, Promenada Mall, Vulcan Value Center, Auchan Titan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Compania imobiliară NEPI vrea să construiască un centru comercial în Râmnicu Vâlcea”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe