Hidroelectrica a scos la vânzare două terenuri din Voineasa

miercuri, 30 septembrie 2015

 

 

Recent, societatea Hidroelectrica SA București, firmă în reorganizare judiciară, a publicat anunțul cu privire la vânzarea a două terenuri din Voineasa în suprafaţă totală de circa 10.000 mp. Astfel, se va organiza o licitație deschisă cu strigare după regula competitivă, pe parcursul a trei sedințe de licitație pentru vânzarea unui teren în suprafață de 2.378,37 mp, situat în intravilanul comunei Voineasa, punct Platforma Vidra, jud. Vâlcea, proprietatea Hidroelectrica SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 10415/8 august şi figurează ca mijloc fix în evidenţa contabilă a sucursalei Râmnicu Vâlcea cu nr. de inventar 80005. Pretul de pornire este de 120.700 lei, la care se adauga TVA conform prevederilor Codului Fiscal. Ședința de licitație va avea loc în data de 13 octombrie 2015 la sediul Hidroelectrica SA București. Termenii si conditiile de participare sunt prezentate in dosarul de prezentare ce poate fi procurat de luni pana vineri, la pretul de 62 lei cu TVA inclus. Tot Hidroelectrica SA București va organiza licitație deschisă cu strigare după regula competitivă, pe parcursul a trei sedințe de licitație pentru vânzarea unui teren în suprafață de 7.000 mp, situat în intravilanul comunei Voineasa, care este proprietatea Hidroelectrica SA în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 527/2003 la notariat şi figurează ca mijloc fix în evidenţa contabilă a sucursalei Râmnicu Vâlcea cu nr. de inventar 80047. Pretul de pornire va fi de 257.600 lei, la care se adauga TVA conform prevederilor Codului Fiscal. Ședința de licitație va avea loc în data de 13 octombrie 2015 la sediul Hidroelectrica SA București. În zonele Voineasa şi Malaia, amenajarea potentialului hidroenergetic al raului Lotru s-a realizat intre anii 1965-1985 si are o importanta deosebita deoarece prin cei 160 de kilometri de galerii de aductiune si printr-un sistem complex de captari si derivatii concentreaza debitele din bazinele limitrofe intr-o singura acumulare, Vidra. Potentialul mediu anual al bazinului Lotru este de 1.243 GWh, valorificarea energetica a debitelor acumulate in lacul Vidra realizandu-se in trei trepte de cadere situate intre cotele 1289 m si 300 m, in centralele Ciunget, Malaia si Bradisor. Principalele elemente ale amenajarii hidroenergetice Lotru sunt: 3 hidrocentrale (Ciunget, Malaia, Bradisor) cu o putere instalata totala de 643 MW; 3 statii de pompaj energetic (Petrimanu, Jidoaia, Lotru-Aval) cu o putere instalata totala de 61,5 MW; 7 baraje, dintre care 5 baraje din beton în arc (Petrimanu, Galbenu, Jidoaia, Lotru-Aval, Bradisor) cu inaltimi cuprinse intre 42 si 62 m, un baraj de anrocamente (Vidra) si un baraj din materiale locale (Malaia); 82 captari secundare cu o retea de galerii de 160 km.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe