Gică Păsat a hotărât: Comitetul de Organizare UNESCO pentru Mănăstirea Hurezi fără... Arhiepiscopia Râmnicului

joi, 17 septembrie 2015

 

 

Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat recent propunerea privind reorganizarea Comitetului de Organizare UNESCO pentru Mănăstirea Hurezi, monument istoric aflat în lista patrimoniului mondial UNESCO. Având în vedere o scrisoare a Ministerului Culturii şi faptul că reprezentantul Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a decedat, s-a decis reorganizarea Comitetul de Organizare UNESCO pentru Mănăstirea Hurezi, după cum urmează: Emil Răzvan Theodorescu (academician, istoric de artă) - coordonatorul monumentului; Petrescu Elena Dana (arhitect) - reprezentantul Consiliului Judeţean Vâlcea, consilier în cadrul Direcţiei Urbanism şi Amenajarea Teritoriului; Maria Comăniciu (stareţa Mănăstirii Hurezi) - reprezentantul Mănăstirii Hurezi; Doru Gherghina (colonel) - reprezentantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă General Magheru al Judeţului Vâlcea; Nicoleta Viorel (subcomisar de poliţie) - reprezentantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea; Robert Drăgănescu (arhitect şef al oraşului Horezu) - reprezentantul comunităţii oraşului Horezu; Silvia Costiuc (arhitect) - reprezentantul Ministerului Culturii, consilier la Compartimentul Patrimoniu Construit din cadrul Direcţiei Generale Juridice şi Patrimoniu Cultural; Florin Epure (director executiv) - reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea; Cristina Anca Ionescu (arhitect, şef Serviciu Patrimoniu Mondial) - reprezentantul Institutului Naţional al Patrimoniului, responsabil ştiinţific. În conformitate cu prevederile din Hotărârea Guvernului nr. 1102/2011 pentru modificarea programului de protecţie şi gestiune pentru monumentele istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial - UNESCO, aprobat prin HG nr.1.268/2010, pentru fiecare monument înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO se va constitui un comitet de organizare UNESCO (COU), prin hotărâre a consiliului judeţean, din care vor face parte: coordonatorul monumentului; un reprezentant al deţinătorului monumentului istoric; un reprezentant al inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă; un reprezentant al inspectoratului judeţean de poliţie; un reprezentant al comunităţii locale; un reprezentant al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional; un reprezentant al direcţiei judeţene de cultură şi patrimoniu naţional; un responsabil ştiinţific, desemnat de Institutul Naţional al Patrimoniului, care asigură coordonarea metodologică a activităţii de protejare a monumentului istoric; un reprezentant al consiliului judeţean. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 51 din 13 aprilie 2012, a fost constituit Comitetul de Organizare UNESCO pentru Mănăstirea Hurezi, monument istoric aflat în Lista Patrimoniului Mondial - UNESCO, ulterior acest comitet fiind modificat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 71 din 23 iunie 2014. Luna trecută, Ministerul Culturii a adus la cunoştinţa CJ Vâlcea că, prin Ordinul nr. 2568 din 23.07.2015 doamna arhitect Silvia Costiuc, consilier în cadrul Direcţiei Generale Juridice şi Patrimoniu Cultural a fost numită ca reprezentant al Ministerului Culturii în Comitetului de Organizare Unesco pentru Mănăstirea Hurezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe