Un vâlcean de 38 de ani creează 100 de joburi în SUA. De ce nu a putut să facă asta în România

luni, 17 august 2015

 

Dumitru Popescu, 38 de ani, un proiectant vâlcean de rachete spaţiale, a investit într-o companie cu sediul în New Mexico (SUA), care are ca obiect de activitate dezvoltarea şi comercializarea robotului aerian AirStrato şi dezvoltarea şi lansarea rachetelor din familia Haas.

Proiectul putea fi găzduit şi dezolvat în România, dar aici existau mai multe impedimente. Iar finanţarea este numai unul dintre ele.

„Corupţia uriaşă ne-ar fi împiedicat din start să dezvoltăm în România afacerea AirStrato. “, a declarat Dumitru Popescu.

Născut în Râmnicu Vâlcea, Popes­cu va crea 100 de locuri de muncă de înaltă calificare în următorii trei ani în unitatea de producţie din aeroportul Las Cruces (New Mexico). ARCA Spa­ce Corporation a fost creată într-o ţară care oferă un mediu „propice şi deschis iniţiativelor private în domeniul aerospaţial“.

„Din păcate, din punctul de vedere al resurselor financiare şi de spaţiu, Ro­mânia este extrem de limitată. Este absolut imposibil să lansezi în spaţiu de pe teritoriul României. Există posibilitatea însă de a lansa misiuni spaţiale din largul Mării Negre, dar şi aici sunt limitări şi obstacole împrejmuitoare. New Me­xi­co este un spaţiu extrem de vast, cu posibilităţi terestre ideale de lansare“, a spus Dumitru Popescu în cadrul unui interviu realizat prin e-mail. El a explicat că New Mexico are o dimensiune de aproa­pe două ori mai mare decât România şi o populaţie de opt ori mai mică.

 

Organizaţia românească ARCA Space s-a relocat anul trecut în SUA, în Las Cruces (New Mexico). În data de 14 iulie a avut loc conferinţa prin care s-a lansat noua activitate pe pământ american, în prezenţa Guvernatorului Susana Martinez.

Dumitru Popescu este CEO al noii companii (ARCA Space Corporation), care a anuntat la conferinţă banii care vor fi investiti in noile proiecte, inclusiv fondurile puse la dispozitie de statul american: 1,2 milioane dolari investitia companiei, 500.000 de dolari pentru un nou hangar si spatiu de producţie, 100 de locuri de muncă pe urmatorii trei ani, cu un salariu mediu de 52.000 dolari/an si 55.000 de dolari pentru showroom si birouri (spaţiu închiriat pentru un an).

ARCA Space urmeaza sa producă aici drone (AirStrato UAS) si seria de rachete Haas (versiune 2B fiind gândită pentru turism spaţial).

În România, business-ul cu drone este deocamdată un succes Teamnet, care a şi anunţat recent export în Serbia.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4 comments on “Un vâlcean de 38 de ani creează 100 de joburi în SUA. De ce nu a putut să facă asta în România”

  1. Cautați pe net subiectul:

    "Escrocii de la ARCA Space Corp. lovesc in Las Cruces (New Mexico) cu avionul AirStrato"

    Aceasta ultima creație a lui Dumitru Popescu este o gluma tehnica. Nu a zburat niciodată. Clipul cu AirStrato în aer se constituie într-un trucaj bine realizat dar care scapă, de exemplu, principiul conservării impulsului, la o privire mai atenta remarcându-se ca nu sare înapoi catapulta în momentul lansării!!

    De asemenea, motoplanorul ARCA nu poseda suficienta putere la bord, pentru zbor la parametrii specificați în tabelul caracteristicilor tehnice, lucru ce încalcă principiul conservării energiei.

    In alta ordine de idei, ARCA pretinde ca a părăsit Romania deoarece nu a obținut 200 mii dolari pentru terminarea priorității sale numărul unu, motorul racheta Executor. Totuși, in Las Cruces, D. Popescu anunța investirea a 1.2 milioane dolari într-o fabrica de drone AirStrato. Deci bani pentru Executor aveau.

    Nu va face nimic ARCA în New Mexico la fel ca în Romania unde, cu excepția unei rachete ce s-a ridicat 1 km din 20 promiși în 2004 altceva decât decoruri, baloane și parașute grupul lui D. Popescu nu a mai arătat.

  2. Toată aceasta ARCA Space Corporation exista în America doar prin agentul de recrutare și publicitate Chris Lang (tel: +1 575-541-3328, [email protected]), un fost vânzător de mobila.

    D. Popescu locuiește în țară și nu are de gând sa se mute în New Mexico. ARCA din US este o simpla firma fantoma creata pentru a primi finanțarea de 560 000 dolari promisa de guvernatoarea Susana Martinez.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe