Două idei pentru județul Vâlcea sunt finaliste în Fabricat în Țara lui Andrei – competiția de afaceri sociale organizată de OMV Petrom

duminică, 23 august 2015
  • Juriul Fabricat în Țara lui Andrei a ales 35 de finaliști dintre cei 180 de aplicanți înscriși în program;
  • Doi dintre finaliști își propun să creeze locuri de muncă în comunitatea Mădulari din județul Vâlcea;
  • Finaliștii vor parcurge 7 luni de pregătire intensă, în care vor primi consultanță pentru realizarea planurilor de afacere și sprijin financiar de până la 1500 € pentru realizarea studiilor de fezabilitate ale ideilor de afacere;
  • În aprilie 2016, 10 afaceri sociale vor fi susținute de OMV Petrom cu finanțare în valoare totală de până la 350.000 de euro și încă 1 an de consultanță specializată.

 

București, 20 august 2015 – OMV Petrom anunță numele celor 35 de viitori antreprenori care se află cu un pas mai aproape de câștigarea unei finanțări în competiția de afaceri sociale Fabricat în Țara lui Andrei. Echipa de jurizare, formată din experții Fundației NESsT și reprezentați OMV Petrom, a evaluat ideile înscrise în program și a ales finaliștii care vor intra în etapa de pregătire a planurilor de afaceri.

Două dintre ideile finaliste din județul Vâlcea vizează comunitatea Mădulari:

Asociația Comunitară BEICA Mădulari are o cultură de 1000m2 de plante aromatice (leuștean și mărar). Prin Fabricat în Țara lui Andrei își propun să înființeze o linie de prelucrare și ambalare pentru acestea. O a doua idee de afacere potențială este adăugarea unui nou solar pentru o cultură de flori și un atelier de tâmplărie în care să fie produse jardiniere;

Raluca Tircob își propune să înființeze un atelier în care să creeze genți de piele și încălțăminte cu motive tradiționale românești specifice zonei Horezu.

 

Antreprenorii sociali vor valorifica resursele locale și vor contribui la generarea de venituri și creșterea nivelului de trai al localnicilor.

„Finaliștii Fabricat în Țara lui Andrei sunt 35 de români cu spirit antreprenorial și dorința de a schimba în bine viața comunităților. Ne bucurăm să le putem oferi sprijinul OMV Petrom, care îi va ajuta să își pune în mișcare afaceri care vor demonstra că se poate. Vor contribui la rezolvarea uneia dintre problemele cele mai mari ale României: vor crea locuri de muncă și venituri acolo unde e cea mai mare nevoie de ele.”- declară Mona Nicolici, Manager Sustenabilitate OMV Petrom.

Următoarele 7 luni vor reprezenta o perioadă intensă de pregătire și evaluare continuă pentru cei 35 de finaliști. Aceștia vor beneficia de consultanță individuală și de grup din partea experților NESsT și OMV Petrom, precum și de sprijin financiar de până la 1500 € pentru a testa fezabilitatea ideii de afacere. În primăvara anului 2016, finaliștii rămași în competiție își vor susține planurile de afaceri în fața Comitetului de investiție. Cei 10 câștigători vor beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare de 32.000 de euro fiecare, astfel încât să transforme planurile de afaceri în realitate, pentru binele comunității.

Pentru a maximiza finanțarea primită și a determina creșterea economică locală prin intermediul afacerilor sociale, OMV Petrom asigură consultanță de business celor 10 câștigători și după primirea finanțării. În completarea celor 7 luni de pregătire a planurilor de afaceri, câștigătorii vor beneficia de încă 1 an de consultanță în perioada înființării afacerii. Astfel, aceștia vor avea posibilitatea să dezvolte afaceri solide, care să genereze valoare economică și socială în comunitățile unde vor deveni realitate.

Românii au propus idei de afaceri sociale pentru 26 din cele 29 de comunități eligibile în cea de-a doua ediție a competiției Fabricat în Țara lui Andrei:

Miceşti (judeţul Argeş); Zemeş, Moineşti, Slănic Moldova (judeţul Bacău); Suplacu de Barcău, Marghita (judeţul Bihor); Tişău, Berca (judeţul Buzău); Corbu (judeţul Constanţa); Moreni, Aninoasa, Gura Ocniţei (judeţul Dâmboviţa); Clejani, Mârşa (judeţul Giurgiu); Bustuchin (judeţul Gorj); Movileni, Poboru (judeţul Olt); Poiana Câmpina, Podenii Noi, Scorţeni (judeţul Prahova); Marca (judeţul Sălaj); Videle, Cosmeşti, Siliştea, Scurtu Mare (judeţul Teleorman); Mădulari (judeţul Vâlcea).

Pentru mai multe informații despre competiție, vă rugăm să accesați www.taraluiandrei.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe