Deputatul Costi Rădulescu a fost ales preşedinte al PSD Vâlcea

duminică, 9 august 2015

Vineri, 7 august, la Centrul de Expoziţii Sofianu din Râmnicu Vâcea, a avut loc Conferinţa judeţeană a PSD Vâlcea, în vederea alegerii unei noi structuri de conducere a partidului, după peste 8 luni de la decesul fostului preşedinte Ion Cîlea. Din cei peste 730 de delegaţi convocaţi la conferinţa judeţeană au participat efectiv circa 670 de delegaţi, reprezentând toate organizaţiile teritoriale ale partidului din Vâlcea. La conferinţă au mai participat, în calitate de invitaţi, preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda, primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, senatorul Ecaterina Andronescu, şi liderul PSD Olt, Paul Stănescu. În calitate lider interimar la acel moment al PSD Vâlcea, Costi Răduelscu a condus lucrările conferinţei şi a prezentat un scurt raport de activitate pe cele 8 luni scurse de când deţine această funcţie.

După două ore de dezbateri şi luări de cuvânt, au vorbit de la microfon cei doi candidaţi care s-au înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al PSD Vâlcea: Laurenţiu Coca şi Costi Rădulescu. Deputatul Costi Rădulescu a declarat următoarele: „În prezenţa mea sau a colegilor mei s-au desfăşurat conferinţele de analiză şi alegeri din teritoriu. N-am spus că în Perişani avem deja un consilier, care, de la PNL, a venit la noi în baza acelei legi. N-am spus că la Sălătrucel s-a întâmplat la fel. Ne-am mândrit şi am făcut o conferinţă festivă în Stoeneşti. Cum pot eu, Constantin Rădulescu, colegul dumneavoastră din 1994, să îl contest pe colegul meu de la Făureşti sau din altă localitate, unde eu poate n-am ajuns la conferinţe. Ne-am întâlnit astăzi aici pentru un mesaj de solidaritate şi de forţă. Nici nu vă închipuiţi câţi ne cântau prohodul! Am primit ieri zeci de mesaje că liberalii îi fac campanie lui Laurenţiu Coca. Am spus că nu cred aşa ceva. Am spus că nu cred aşa ceva, pentru că, în PSD, noi nu suntem duşmani, noi nu avem nimic de împărţit. Nu vrem să luăm un partid pentru a-l duce acasă. Partidul este al dumneavoastră, partidul este cel pe care trebuie să-l reformăm. Dacă voi fi preşedinte al acestui partid, intenţionez să elimin birocraţia, milioanele de hârtii care vă obosesc. Singur nu voi reuşi să conduc acest partid. A fost o perioadă grea, complicată. Adevăratul joc, adevărata partidă grea începe de mâine. Cel care va fi ales preşedintele partidului va deveni ţinta numărul 1 a haitei galbene de liberali din judeţ. Aţi văzut ce au făcut în Consiliul Judeţean, aţi văzut ce fac la Primăria Râmnicului!?! Când s-a făcut USL în judeţul Vâlcea am spus că va fi aproape imposibil pentru că cel mai aprig adversar al nostru a fost PNL-ul. Asta nu ne face să ne temem. Ştim cu cine să ne luptăm, avem experienţă, avem oameni pregătiţi. Adversarii noştrii politici vor un PSD slab care să tremure când se ridică cineva în picioare. Eu nu voi tremura niciodată în faţa lor. De aia am fost exclus de la negocierile cu USL-ul pentru că am considerat că liberalii au cerut prea mult de la negocierile cu fostul preşedinte Ion Cîlea, Dumnezeu să-l ierte! Alegerile din 2016 sunt cea mai mare provocare a noastră. Va trebui să muncim, dar vreau să spun că funcţiei de vicepreşedinte al PSD i se va reda importanţa pentru că cel care fi vicepreşedinte va trebui să muncească la fel cu toţi ceilalţi care vor funcţii. Nu mai avem lideri locomotivă. Dacă tot angrenajul politic nu se mişcă, nu vom reuşi. Aceasta este marea provocare, iar eu vă propun să tragem toţi uniţi, împreună. După această conferinţă va trebui să ieşim din birouri. Am un program foarte clar, prin care Biroul Permanent Judeţean al PSD va ajunge la Şuşani, la Perişani, la Voiceşti, la Tomşani şi la Horezu. Nu vom mai sta doar pe municipiul Râmnicu Vâlcea. Veţi avea întâietatea absolută în alegerea consilierilor judeţeni şi veţi şti dinainte cine va fi preşedintele Consiliului Judeţean”.

Înainte de a se trece la procedura secretă de vot, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, le-a cerut celor doi candidaţi să se retragă şi să negocieze un „armistiţiu”, având în vedere că votarea ar fi durat cel puţin 2-3 ore şi că era deja ora 21. După 10 minute de negocieri, senatorul Laurenţiu Coca a anunţat de la microfon că îşi retrage candidatura şi că propune să se voteze deschis, la vedere, pentru întreaga echipă de conducere care urma să fie anunţată de Costi Rădulrscu. Propunerea a întrunit majoritatea absolută de voturi (nu unanimitate), astfel că deputatul Costi Rădulescu a comunicat de la microfon direct întreaga listă de conducere a PSD Vâlcea: Constantin Rădulescu - preşedinte; George Mihăilescu - preşedinte executiv; Laurenţiu Coca - secretar executiv; Vasile Cocoş - trezorier; vicepreşedinţi - Ion Gigi Matei, Vasile Bleotu, Victor Marin, Ion Belgiu, Sorin Romcescu, Daniela Oteşanu, Cristian Nedelcu, Constantin Vlăduţu, Valeriu Amza, Nicu Spiridon, Dumitru Pearcu, Ion Stănescu, Dumitru Persu, Adi Buşu, Nicolae Voicescu, Achim Băluţă şi Remus Grigorescu. Mare parte din delegaţi au ridicat rapid mâna, în semn că sunt de acord cu propunerile. Astfel s-a scris istoria unei conferinţe judeţene a PSD Vâlcea şi cei circa 700 de oameni s-au dus fericiţi să servească câte o friptură şi un pahar de vin....

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe