Perchezitii la firma de salubrizare URBAN si la persoane suspectate de evaziune de 23 milioane euro

marți, 7 iulie 2015

Politistii fac 18 perchezitii in Bucuresti si trei judete, la societatea de salubrizare Urban si la mai multe persoane suspectate de evaziune fiscala de aproximativ 23 de milioane de euro, in care au fost implicate 20 de firme, care ar fi evidentiat operatiuni comerciale fictive.

PUBLICITATE

Politistii Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice vor duce la audieri 32 de persoane, la finalul perchezitiilor care au loc marti, in Bucuresti si judetele Ilfov, Valcea si Suceava, intr-un dosar in care se fac cercetari pentru evaziune fiscala, se arata intr-un comunicat de presa al Politiei Romane.

Anchetatorii au stabilit ca in circuitul infractional a fost implicata o companie care desfasoara activitati de prestari de servicii in domeniul salubrizarii si care s-ar fi sustras de la plata taxelor si impozitelor catre bugetul de stat, prin evidentierea unor operatiuni comerciale fictive, directe sau interpuse cu alte 20 de societati comerciale.

"In acest mod, in perioada 2008-2012, societatea comerciala ar fi desfasurat activitati comerciale in valoare de 90.
000.000 de euro, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu aproximativ 23.000.000 de euro", a precizat sursa citata.

Surse din Politie au declarat ca in ancheta este vizata societatea de salubrizare Urban SA, de unde anchetatorii ridica mai multe documente, iar printre persoanele care vor fi duse la audieri sunt si asociatii firmei, Teodor Florescu si Ion Balaceanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe