Şpârle şi şopârle, 04.05.2015

duminică, 3 mai 2015

• Abia instalat în fruntea Teatrului Ariel, directorul interimar Alin Păiuș a venit cu o primă idee de „management”: majorarea schemei de personal cu şase posturi. Chiar vroiam să salutăm schimbarea din fruntea Teatrului Ariel, însă acum, când Alin Păiuș a venit cu propunerea să se mai angajeze şase „tăietori de frunze la câini”, ne-am schimbat părerea. Printre cele şase posturi dorite de directorul Păiuș se numără: secretar PR, asistent scenograf, secretar artistic, pictor, etc.

• Cititorii Ziarului de Vâlcea sunt REVOLTAŢI de acţiunile inconştiente ale liberalilor vâlceni (conducerea partidului) de SABOTARE a activităţii CET Govora. Unul dintre aceştia a scris următorul comentariu: „Sincere felicitări Ziarul de Vâlcea pentru profesionalismul jurnalistic prezentat, la «Şpârle şi Şopârle» din 30 aprilie 2015. Tare îmi este frică că aceşti PNL-işti să nu facă vreo cooperativă, cu polonezii de la Sodă şi celelalte haimanale de la PCC-Rokita-Oltchim, şi atunci adio CET Govora ca şi Oltchim, adio economie în judeţul Vâlcea. Mai este cazul să vorbim de preţul Gicaloriei livrată pentru râmniceni în sezonul 2015-2016? Trezeşte-i, Doamne, pe aceşti derbedei PNL-işti la realitate şi distruge-le din temelii beţia puterii, care nu mai are nici o limită!”

• Absolut hazliu a fost consilierul local liberal Gheorghe Ioniţă la şedinţa CL de săptămâna trecută. Fără să vrea, fostul viceprimar al Râmnicului a produs o adevărată rumoare în sală atunci când s-a referit la „punctul G” din jurul dezbaterilor privind modificările propuse la funcţionarea Comisiei de repartizare a locuinţelor sociale de pe lângă Primăria Râmnicului. Cel poreclit „omul care îi scuipi seminţe-n cap” insista una şi bună: trebuie modificat... „punctul G”. Nu ştim ce experienţe intime o fi avut fizicianul Gheorghe Ioniţă cu femeile, dar ar fi fost mai bine dacă „ginecologul PNL” folosea exprimarea de paragraf sau articol la dezbaterile de la şedinţa de consiliu local.

•  Cine sunt oamenii din Consiliul Judeţean Vâlcea, care-i susţin preşedintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican, ideile aberante de falimentare a CET Govora: un gângăvit aflat în conflict de interese, având o firmă care a desfăşurat ani de zile afaceri cu unitatea economică subordonată CJ; un obsedat sexual, cu aere de om al legii, care seduce frecvent minore din centrele de plasament pentru favoruri sexuale; un ipochimen ce şi-a falimentat afacerea şi pozează acum în mare justiţiar, care acum încearcă să-şi impună omul la conducerea Spitalului Judeţean Vâlcea, un tânăr chirurg şpăgar, aflat deja în atenţia procurorilor; un neica nimeni cu pedale, implantat pe criterii politice în conducerea unei societăţi de stat, al cărui tată este arestat pentru acte de corupţie; un medic, cu lanţuri de aur groase etalate vulgar, cercetat pentru pensionări ilegale pe zeci de mii de euro; un ins certat cu legea care primeşte bani de la CET Govora, dar nu se sinchiseşte să treacă pe la biroul său de mare consilier al directorului de la termoficare. Aceasta este gaşca lui Buican! Vâlceni, votaţi-l pe Cristian Buican preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea dacă vreţi să NU MAI EXISTE VÂLCEA şi să emigrăm toţi în Congo, că acolo va fi mai bine decât în judeţul nostru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Şpârle şi şopârle, 04.05.2015”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe