A fost un sezon fabulos pentru junioarele I de la Energetic, care au ajuns în marea finală, având victorii pe linie în acest sezon! Au pierdut azi, finala, două două reprize de prelungiri, însă echipa Colegiului Naţional din nordul municipiului merită toate felicitările, pentru un sezon de excepţie. Fără bani la dispoziţie, departe de condiţiile de excepţie ale adversarelor de azi, Energeticul a reuşit să revină în prim-planul handbalului juvenil, iar Marius Dănuleţ a găsit soluţiile pentru a reconstrui o echipă puternică după plecarea lui Relu Roşca.

Finala turnului de la Cluj Napoca, dintre Energetic Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti a fost una memorabilă, cu două serii de prelungiri şi 80 de minute de joc. Energetic a avut un început mai bun, având şi 3 goluri avantaj, dar CSM au egalat în minutul 25 şi a terminat repriza la doua lungimi distanţă, 17-15. Cele două echipe au mers cap la cap şi în partea secundă, iar la sfârşitul celor 60 de minute de joc a fost egalitate, 33-33.

Prima serie de prelungiri s-a terminat la scorul de 36-36. În cea de-a doua serie de prelungiri, bucureştencele s-au distanţat decisiv, câştigând partida cu scorul de 43-40 şi medaliile de aur în Campionatul Naţional de handbal junioare 1. Echipa lui Marius Dănuleţ şi Steluţa Luca a avut şi o absenţă notabilă pentru finală, pivotul Florina Craiu, suspendată după eliminarea suferită ieri, în semifinala cu Reşiţa.

Lot Energetic: Diana Brânzan, Bianca Curmenţ, Andrada Stoica - Flori Craiu, Hermina Stoicănescu, Iulia Andrei, Larisa Zamfira, Nicoleta Deaconu, Norica Pîrvulescu, Alexandra Ciucă, Roxana Stanciu, Elena Piţoiu, Ani Dumitraşcu, Cristina Mitrache. Antrenori: Marius Dănuleţ, Steluţa Luca

Trei jucătoare de la Energetic au fost nominalizate în echipa ideală a turneului final de la Cluj-Napoca: Flori Craiu - mai bun pivot, Hermina Stoicănescu - cea mai bună extremă stânga şi Cristina Mitrache – cea mai bună extremă dreapta. În plus, jucătoarea dorită de HCM, Iulia Andrei a fost desemnată ca fiind cea mai bună apărătoare de la turneu.

Antrenorul revelaţiei Energetic, Marius Dănuleţ subliniază că, echipa sa a fost mai bună în finală.
”Dacă era Craiu, cu siguranţă nu pierdeam, fetele au fost minunate, chiar şi aşa, au jucat mai bine şi meritau din plin medalia de aur. Nu are rost să spun mai multe, nu se mai poate schimba nimic. Eu nu am ce să le reproşez, fetele au jucat exemplar, pentru mine, fetele au câştigat, ele sunt campioanele! Am dovedit că suntem cei mai buni, toată lumea de la meci a văzut asta. Oricare dintre ele poate să meargă mai sus, în Liga Naţională, doar de ele depinde. Am avut patru jucătoare în echipa ideală, asta înseamnă ceva, că am fost cei mai buni. Pentru mine, fetele sunt campioane, chiar dacă, nu am putut pune medalia de aur la gât”.

Dănuleţ este dezamăgit de lipsa condiţiilor minime pentru performanţă.
”Nu ştiu dacă va exista o premiere pentru fete, poate cineva se va sesiza, cei care îi interesează handbalul juvenil la Rm.Vâlcea. Mai rămân şi sezonul viitor jucătoare de valoare, dar sunt câteva care termină junioratul. Nu ştiu ce va fi din vară, în lipsa interesului de la Vâlcea, nu are rost să ne batem joc de copii. Nu pot să stau în faţa lor şi să nu le recunoască nimeni munca, fetele au dat totul, dar până acuma, nimeni nu le ajută. Clasele de handbal primesc o finanţare de la Primărie, care nu ne ajunge nici măcar pentru cheltuielile de organizare şi deplasare la meciuri! Nu există nicio indemnizaţie, nicio masă caldă, nicio apă, nicio ciocolată pentru fete! Dacă reuşim să le mai dăm câte o vitaminizare, apă, toate sunt plătite exclusiv din buzunarul antrenorilor. Dar, azi am fost mai buni, în jocul contra unei echipe, care are un buget de 100 de ori mai mare. Dacă fetele nu sunt apreciate aici, nimeni nu le poate lua caracterul, meritele, rezultatul care l-au făcut aici, important este viitorul lor” a spus antrenorul Marius Dănuleţ.
Pe drumul de întoarcere, echipa s-a oprit să servească masa la Perla Oltului şi rămâne de văzut dacă antrenorii vor găsi o sponsorizare, dacă nu, vor plăti tot din buzunar.

Chiar dacă la final au existat lacrimi pentru ratarea medaliei de aur, important este faptul că toate jucătoarele de la Energetic au demonstrat că au în faţă o carieră frumoasă. Cel mai probabil, multe dintre ele se vor regăsi anii viitori în Liga Naţională.

Autor: Adi GEORGESCU (saptamana.net)