Accidente şi infracţiuni rutiere în Râmnicu Vâlcea şi Horezu

joi, 30 aprilie 2015

 

La data de 25 aprilie, poliţiştii vâlceni au fost anunţaţi de producerea unui accident rutier. S-a întâmplat pe strada Calea Bucureşti, când Ciprian D., în vârstă de 35 de ani, a condus un autoturism din direcţia Piteşti către Sibiu. La un moment dat, din cauza vitezei excesive, şoferul a derapat, a lovit o bordură pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, apoi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus de Gabriel S., în vârstă de 50 ani, din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui Gabriel S, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde a primit diagnosticul de traumatism cranian minor nivel zero, contuzie cot stâng, contuzie indirectă coloana cervicală. Ambii conducători auto implicaţi în evenimentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nici unul nu consumase băuturi alcoolice. În continuare se fac cercetări.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii vâlceni au desfăşurat o acţiune pentru depistarea persoanelor care comit infracţiuni la regimul rutier. Astfel, sâmbătă, Ionel N., în vârstă de 62 de ani, din Galaţi, în timp se afla la volanul unui autoturism pe DN 67, a fost testat cu aparatul etilotest. I s-au cerut actele la control, după care a fost testat cu aparatul etilotest. Avea o alcoolemie de 0,87 mg/l în aerul expirat. Şoferul a fost condus la Spitalul Horezu, unde i-au fost recoltate 2 probe biologice de sânge, iar pentru fapta sa, poliţiştii i-au întocmit dosar penal. Cu dosar penal pentru aceeaşi faptă s-a ales şi Tony P., în vârstă de 39 de ani, care a condus un autoturism pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, având o alcoolemie de 0,77 mg/l în aerul expirat. Şi Dumitru S., în vârstă de 53 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism pe strada Tineretului, având o alcoolemie de 0,91 mg/l în aerul expirat. A fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i s-au prelevat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În vederea prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice, poliţiştii reamintesc conducătorilor auto care sunt efectele alcoolului la volan, aşa cum relevă studiile de specialitate: la 0,1g/l alcool pur în sânge (120 ml bere, 50 ml vin, 15 ml spirtoase) încep deja să apară tulburări de comportament, care pot produce probleme în capacitatea de a conduce autovehiculul; la 0,2 g/l alcool pur în sânge (240 ml bere, 100 ml vin, 30 ml spirtoase) se instalează dereglarea reflexelor şi întârzierea timpului de frânare; mai mult de 0,8g/l alcool pur în sânge (960 ml bere, 400 ml vin, 120 ml spirtoase) scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, se dereglează răspunsul la stimulii optici şi auditivi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe